Mă mut în casă nouă! Tuesday, Jul 26 2011 


 

Dragii mei dragi.

Începând cu azi, 26 iulie 2011, ora 11:00 posturile mele mai mult sau mai puţin zilnice 😀 vor fi de găsit pe domeniul propriu şi personal:

http://www.dorinu.ro

Acesta a fost principalul motiv de tăcere din ultimele zile.

De aceea, vă rog ca de azi încolo, dacă doriţi, să mă căutaţi în noua mea căsuţă! 🙂

Cu drag,

dorinu.ro 🙂

Advertisements

Zookeper – sau prea multe animale vorbitoare strică Monday, Jul 25 2011 


Greu să faci un review la un film atat de slab şi de naiv… Filmele de genul lui Zookeper îţi inspiră milă aproape, iar intenţia de a tăia în carne vie într-o cronică despre el dispare cand te apuci de scris şi încerci să îţi reaminteşti părţi din el. Scenariul este foooarte previzibil, personajele sunt haioase, dar parcă au acceptat rolurile din cauza crizei şi a ratelor pe care le au de plătit la case. Nu există entuziasm, pare un film făcut ca să se faca norma. Avem o intrigă banală de-acum, de genul Cyrano de Bergerac (cu o „ea” în loc de Cyrano), unde dragostea eroului pentru fata plină de fiţe şi defecte este umbrită până la final de dragostea nemărturisită a colegei lui. Şi-uite-aşa ne învârtim într-un cerc avându-l ca centru pe Kevin James şi ca arce de cerc pe rând animalele vorbitoare, fata ce iubeşte în secret, respectiv fata iubită de eroul nostru.

Continuarea aici.

Google+ versus Facebook Thursday, Jul 14 2011 


În săptămânile din urmă Social Media a fost bulversată de apariţia unui nou competitor pe piaţă: Google+. Este un fel de Facebook, chiar are faţă asemănătoare, are câteva noutăţi în sensul că se bazează pe existenţa unor cercuri/grupuri în care îţi organizezi contactele, integrează toate aplicaţiile existente în portofoliul Google (Gmail, Youtube, Picassa etc.). Mai mult, spre deosebire de Facebook, dacă adaugi un prieten in Google+, ala nu vede in mod obligatoriu wall-ul tau, ci doar tu pe al lui. Pentru ca si el sa il vada pe al tau, trebuie sa te adauge (dacă vrea) şi el într-unul din cercurile lui. E ca la Twitter, nu oricine te urmăreşte pe Twitter este obligatoriu urmărit de tine.

Nu am căderea sau intenţia de a face un review profesionist al noului venit, dar sincer, nu înţeleg ce se vrea cu el.

Adică ce se vrea înţeleg, nu înţeleg cum se aşteaptă ei ca eu, utilizator de Facebook simplu, cu să zicem o medie de 200-300 de prieteni, să mă apuc acum să mut tot borhotul pe tarlaua nou-creeată.

Pe bune, mi-e groază să mă gândesc să fac mutarea asta, numai gândul ăsta îmi taie din avântul original dat de noutate. Bonus că în aceste momente de început poţi avea acces la el doar pe baza unei invitaţii primite din partea unui membru.

Am folosit o asemenea invitaţie şi am cont, dar sentimentul de deja-vu al începuturilor mele în Facebook mă face să amân explorarea sa mai amanunţită.

Sunt curios: dacă voi aveţi cont, consideraţi că nu vă ajunge Facebook şi vreţi altceva? Cât timp liber aveţi în acest caz fraţi români?! Dacă nu aveţi cont, daţi-mi un mail, vă pot face eu o invitaţie şi vorbim dup-aia.

Mă întreb care vă sunt părerile, vi le aştept în comentarii, poate mă faceţi să-mi schimb optica. Şi nu, nu-mi spuneţi că se înţelege bine cu Androidul, sunt iPhone&BlackBerry user!

Hai, v-am pupat, vă aştept să mă citiţi şi mâine! 🙂

Sursă foto.

Mergeţi la România – Argentina pe Naţional Arena? Wednesday, Jul 13 2011 


Am văzut ieri cu plăcută surprindere că s-au pus deja în vânzare biletele la meciul inaugural al Stadionului Naţional sau National Arena conform noii sale denumiri.

Este un meci care ca şi concertul lui Bon Jovi sau al altor mari trupe ce ne-au vizitat sau ne vor vizita, nu prea trebuie ratat. Nu neapărat pentru că cine ştie ce meci va face echipa României, nu neapărat că vom vedea la lucru fenomene precum Messi ori Mascherano (deşi asta e chiar o ocazie mare pentru români), dar sentimentul că vei participa la o clipă de istorie (inaugurarea unei asemenea frumuseţi mi se pare că poate purta titlul ăsta), în opinia mea, ar trebui să te convingă să fii acolo pe 10 august!

Iată deci preţurile pentru bilete, pe categorii, aşa cum apar ele pe myticket.ro:

VIP 1: 700 lei;
VIP 2: 600 lei;
VIP 3: 200 si 400 lei;
Categoria I – 150 lei;
Categoria a II-a – 100 lei;
Categoria a III-a – 70 lei;
Categoria a IV-a – 50 lei;

Aşa cum se poate vedea, sunt preţuri accesibile, deci vom avea un stadion plin. Evident că şi înainte şi după meci vor fi voci contra evenimentului, dar parcă acu 20 şi ceva de ani când ne înghesuiam la cuplaje interbucureştene nu mai făceam fente că se mănâncă seminţe sau că vin cocalari la meci în treling şi pantofi cu toc asortaţi la şosete negre de nailon :))

Eu spun că şi stadionul ăsta, la fel ca podul cel nou de la Basarab, nu trebuie politizat, este un lucru foarte necesar pentru acest oraş. Până la urmă nu politicienii au venit cu bani de-acasă, ci au fost puşi prin alegeri şă facă astfel de chestii, aşa se face în lumea civilizată căreia cu mândrie spunem că îi aparţinem.

Hai, v-am pupat, vă aştept să mă citiţi şi mâine! 🙂

Bon Jovi Tuesday, Jul 12 2011 


Trebuie să scriu şi eu despre concertul ăsta nemaivăzut pe plaiurile noastre, (n-o fac din obligtaţie faţă de cineva care mi-ar fi făcut cadou un bilet la super-mega-diamond-golden circle, mi-am luat bilet din fonduri proprii, la normal circle, că nu câştig nimic din blog 🙂 ), a fost aşa un eveniment dădător de pozitivism pentru mine personal, încât nu am voie să-l omit.

De fapt ziua concertului (duminică) a început pozitiv, am găzduit-o la noi pe timişoreanca de frunte a blogosferei, Tomata, şi ce vrei motiv mai de bucurie ca a cunoaşte oameni faini care bat atâta amar de drum să-şi vadă visul în carne şi oase? 🙂

Am stat deci şi am povestit cu ea, am ieşit prin AFI unde am mâncat şi unde ea şi-a chemat câteva discipole la o întâlnire offline fulger, ca mai apoi să purcedem înspre Piaţa Constituţiei (pe la ora 17:00).

Odată ajunşi am încercat să ne poziţionăm cât de cât mai bine şi ne-am pus pe aşteptat. Puteam să ajungem şi mai târziu, dar măcar venind devreme, nu am aşteptat juma’ de oră la intrare…

Aveam intenţia – chiar vorbisem cu câţiva în zilele dinaintea concertului – sa mă revăd cu prieteni de prin Piteşti care ştiam că vor fi acolo: imposibil de găsit vreo figură cunoscută, deşi chiar am făcut câteva incursiuni (îmi pare rău prieteni că nu am reuşit să bem o bere împreună cum ne propusesem!).

Cum a fost concertul? Perfect aproape! Nu prea am reproşuri, după concertul U2 de la Amsterdam din 2009, vine pe locul al doilea, ducând AC/DC pe locul al treilea pe lista best-urilor mele.

În sprijinul concertului AC/DC ar fi publicul mult mai pe gustul meu de acolo (aici era plin de pitzi pe tocuri cui şi cocalari care în încercarea de a se pierde în mulţime îşi cumpăraseră tricouri tematice sau îşi făcuseră tatuaje la corturile de tatuaje provizorii…). Acest concert devansează pe cel de anul trecut al australienilor pentru că artiştii de pe scenă nu numai că au dat dovadă de un profesionalism desăvârşit, dar au şi lăsat impresia că s-au simţit bine cu publicul, lungind astfel durata concertului cu o oră!

Cam pe aici am stat, nu era foarte aglomerat, ideea găştii de a ieşi din aglomeraţia înăbuşitoare trebuind felicitată şi apreciată la justa valoare! 🙂 Alte poze nu am pentru că jucăria, dacă tot era în garanţie, în acest moment e defectă (motoraşul de autofocus sau ceva), să nu te oftici?! Poze a mai făcut Ciupercutza cu aparatul ei, probabil va posta ea ceva pe blogul ei curând.

Acum să vorbim niţel despre artişti în sine. Ne-au copleşit pe toţi cei aproape 60000 de oameni adunaţi acolo! A fost o aşa reuşită chimie, încât aproape fiecare din noi a avut cel puţin un moment în care a fost sigur că Bon Jovi a cântat pentru el personal! La 49 de ani (John) respectiv 52 (sărbătoriţi chiar cu noi, duminică seară – Richie), capacitatea lor de a produce ceea ce am savurat noi acolo este remarcabilă. Apropos de ziua lui Richie, pot spune, dacă voi fi întrebat unde am fost duminică seară, că am fost la ziua lui Richie Sambora? 🙂

Au ştiinţa creării şi întreţinerii unui show cum nu am mai văzut! Ştiu cum să alterneze melodii mai puţin cunoscute cu hituri producătoare de milioane în întreaga lume de ţi se face pielea de găină!

Am auzit duminică seara tot ce visam să aud live la un concert al lor (mai puţin Blaze of Glory): Bed of Roses, Always, You Give Love a Bad Name, Runaway, Bad Medicine, It’s My Life, In These Arms, I’ll Be There for You şi multe altele ce nu-mi vin acum în minte. Au încheiat apoteotic după fix trei ore (!) cu Twist and Shout, binecunoscuta melodie a Beatleşilor.

Sonorizarea a fost nemaipomenită, 15.000 de waţi de o claritate desăvârşită au încântat audienţa cocoţată pe blocurile dimprejur, în balconul lu’ Ceaşcă de la Casa Poporului, dar şi pe cei mai fericiţi aflaţi în primele rânduri în egală măsură.

Am plecat de acolo pe jos până în Dristor, anestziat de fericire şi răguşit, nerealizând decât acasă că picioarele prezentau dureri extreme şi umflături îngrijorătoare! 🙂

Am adormit imediat ca un prunc fredonând “it”s my life, it’s now or never…” şi am descoperit cu surprindere că ieri dimineaţă memoria mea de scurtă durată îmi fredona acelaşi lucru!

Hai, v-am pupat, ne vedem mâine (sper 😛 )!

Mine Vaganti – sau cum poţi aplauda la final într-o sală de cinema! Saturday, Jul 9 2011 


Cine are chef de un film curat, atemporal, care te îndeamna la introspecţie şi care este totodată lejer, uşor de urmărit şi de vară, sa meargă la Mine Vaganti! Am mers cu Ioanina de la raluk.ro marţi la avanpremiera pentru presă, ea era deja după vizionarea la Bad Teacher, deci într-un mood foarte bun!

Continuarea aici

Whitesnake şi Judas Priest la Rock the City Tuesday, Jul 5 2011 


Hai că am trăit s-o văd şi pe-asta! Două evenimente rockeristice de relativă anvergură programate în acelaşi weekend în Bucureşti. Adică Rock the City respectiv Best Fest.

Visam eu şi colegii mei intelectuali rockerii să avem în acelaşi weekend Prodigy, Whitesnake şi Judas Priest acum 20 de ani?! Nu cred! Şi am avut.

Mai de modă veche fiind, eu am mers la Whitesnake şi Judas Priest în detrimentul lui Prodigy. Cred de asemenea că organizându-se în acelaşi timp, evenimentele cu pricina şi-au luat practic spectatorii unul altuia, acest lucru conducând la audienţe destul de scăzute la ambele. Dar asta e, dacă nu s-au vorbit!

Spuneam că am mers la Whitesnake şi Judas. Asta a fost duminică, cea de-a treia zi din Rock the City. Am ajuns în faţa scenei amenajate în parcarea din faţa Casei Poporului în jurul orei 18:00. Am avut noroc de vreme, pentru că dacă dimineaţă la ora 8 ploua în spume iar pe cer nu se întrezărea vreo speranţă că ploaia s-ar ostoi, acum dăduse chiar soarele!

Mi-am luat aparatul foto în speranţa că reuşesc ceva poze sau filme mai acătării, n-a fost aşa, veţi vedea, am poze puţine şi nereuşite după părerea mea. Mai am de învăţat, funcţia AUTO nu te salvează mereu… Revenind:

La intrare m-a frapat faptul că locul unde s-a ţinut concertul era reprezentat de parcarea din faţa Casei Poporului, nu de întreg spaţiul din Piaţa Constituţiei, deci practic pe Libertăţii circulaţia nu era oprită! M-am învârtit vreo douăzeci de minute ca să mă acomoez cu locul şi pentru a da de figuri cunoscute de prin Piteşti ori Bucureşti, n-am reuşit să găsesc pe nimeni. Îmi dădusem întâlnire cu trei prieteni, ei au ajuns un pic mai târziu.

Organizarea a cam lăsat de dorit (toalete destul de puţine, la fel şi chioşcuri pentru jetoane sau bere, în schimb am numărat 14 locaţii de unde puteai lua…Coca Cola faţă de vreo 7 cu bere!).

Cum s-a apropiat ora de începere a concertului celor de la Whitesnake a mai venit lume, aşa că până spre finalul prestaţiei lor şi începutul celor de la Judas, locul se umpluse în proporţie de vreo 75%.

Coverdale de la Whitesnake şi Halford de la Judas Priest, la cei aproape şaizeci de ani ai lor, mi-au plăcut. Vocile le ţineau, chiar Coverdale părea că nu se întrebuinţează la maxim, iar Halford cu renumita sa voce de şase octave chiar a impresionat plăcut.

Chitariştii ne-au oferit solouri frumoase, la fel şi tobarii.

N-au lipsit piese precum Gimmie all your love, Love ain’t no stranger, Is this love, Here I go again din repertoriul celor de la Whitesnake, respectiv Painkiller, Breaking the law (la care Halford a lăsat publicul să cânte de la cap la coadă). Coverdale s-a impodobit cu steagul românesc aşa cum fac majoritatea celor ce cântă pe la noi mai nou, Halford a tras de el şi a făcut o figură frumoasă spre deosebire de dezamăgirea servită de mult mai tânărul Axl Rose la concertul Guns din toamnă.

Lume ca la concerte rock, cunoscătoare, chiar ceva străini de prin împrejurimi (bulgari, unguri), atmosfera relaxată, chiar nu mi-a părut rău că am mers. Acum cele câteva fotografii promise cu scuzele de rigoare legate de calitatea lor:

Banc Saturday, Jul 2 2011 


L-am primit alarteieri pe mail de la o prietenă, şi de atunci tot râd şi îl spun în stânga şi-n dreapta, aşa că vi-l spun şi vouă:

” Ion şi Vasile.
Zice Ion: Băh Vasile, am fost în Turcia la All Inclusive, excepţional: mănânci cât vrei, bei cât vrei, bar la piscină, lux mare.
Da’ sa vezi ce fază păţesc: mă duc într-o dimineaţă la micul dejun, Maria mea rămâne în cameră.
Când mă întorc, ia-o pe Maria de unde nu-i! O caut peste tot, mă panichez, mă duc la recepţie şi aflu că e în cameră la… Antonio Banderas!
Ma duc acolo, bat la uşă, deschide Antonio.
Antonio, bărbat bine: înalt, frumos, plin de muşchi, brunet, ochi albaştri, fără pic de burtă.
Când colo, iese Maria mea dezbracată din baie!
Cu ţâţele vai mama ei, curu’ lăsat, cearcăne…! Bă, mi-a fost o ruşine de omu’ ăla…!” 🙂

Mulți Ani Trăiască…! Friday, Jul 1 2011 


Astăzi se împlinește fix un an de când am scris pentru prima oară pe acest blog, și începeam cu un articol timid, de câteva cuvinte.

De atunci până la ora la care scriu, am adunat 140 de posturi, 303 comentarii, 15902 vizualizări și o medie de 113 vizualizări zilnice. Nu e mult, poate nu e nici puțin, însă eu sunt relativ mulțumit.

Nu am început să scriu aici pentru altceva decât pentru a îmi încerca norocul în ale scrisului, mulți dintre voi mi-au spus că apreciază în mod pozitiv scriitura mea și asta m-a făcut să ajung la cifrele de mai sus, lucru pentru care mulțumesc tuturor azi!

Un rol important îl are de asemenea Ciupercutza, care cu experiența ei în această lume frumoasă și puțin ciudată m-a ghidat și mi-a arătat mereu calea cea dreaptă. Am descoperit și cu ajutorul ei bloguri faine, oameni cu mintea mereu ascuțită precum Chinezu, Groparu, Arhi, Costin, Anurim, Adi Hădean, Zoso, Tomata cea cu scufiță, TvDece-ii, Dojo și mulți alții al căror nume nu le mai înșir, dar pe care readerul mi-i aduce zilnic în fața ochilor. Thanks darling!

Și dacă sunt la mulțumiri ca la Oscar, îmi mulțumesc și mie (sic!), pentru că prin posturile de aici mi-am adus liniște, m-am făcut apreciat de oameni frumoși precum cei de la Raluk.ro din al cărui colectiv de film review cu modestie și mândrie fac parte de ceva vreme.

Cam asta e de spus acum la un an, vă aștept cu viața deschisă (aproape) zilnic aici și vă rog a mia oară: comentați-mă aici, nu pe Facebook, acolo comentariile se pierd, aici rămân și așa îmi sunteți de dragi, că nu vreau să vă pierd părerile! 🙂

O vacanţă pe cinste? Go Thassos! (Partea I) Thursday, Jun 30 2011 


Măi oameni buni, dragii mei, vreţi să plecaţi undeva şi nu prea ştiţi unde? Ascultaţi atunci la moşu’ o poveste pe cinste!

E povestea unui tărâm rupt din poze photoshopate de cataloage turistice. E povestea unui loc unde poţi merge şi fără să-şi vinzi rinichiul. E povestea unde atunci când eram mic visam să ajung, dar ştiam că visul e vis şi că nu va deveni aievea pentru simplul motiv că locurile acelea sunt o plăsmuire a unei fantezii, că nu au cum să fie reale… E povestea vacanţei noastre în Insula de smarald. Iat-o:

Am plecat din Bucureşti la 4 dimineaţa. Am încărcat cele două maşini până la refuz cu lucruri pe jumătate inutile şi am pornit optimişti spre graniţa cu Bulgaria. Am trecut-o fără ca vreunui vameş să-i pese că am vrea să-i arătăm că avem buletine sau paşapoarte. Am plătit câte 5 euro la două radare care ne-au detectat pe drum (unul la ieşire din Ruse, altul într-un sat aiurea, în care nici nu trebuia să intrăm pentru că-l puteam ocoli, dar aşa ne-o fi fost scris…).

Poliţiştii bulgari au o problemă. Dacă te opresc şi încep cu mustrări că ai depăşit viteza legală de 2 ori şi că trebuie să plăteşti 100 de euro amendă răspunsul e simplu: ia 5 euro sau scrie-mi procesul verbal. Şi aici e problema: sunt obligaţi să-l scrie în engleză, deci dacă veţi ştii acest amănunt 5 euro sunt banii pe care îi vor primi bucuroşi.

După ce am scăpat şi de a doua cotizaţie de 5 euro, drumul până la ultima benzinărie înainte de graniţa cu Grecia a fost normal. Pentru că, alt sfat, e bine să faceţi plinul în Bulgaria la ieşire, în principiu vă ajunge până reintraţi la întoarcere. Benzina/motorina e ok şi e şi mai ieftină decât în Grecia.

În Sofia trebuie să mai fiţi un pic atenţi (pentru că vă recomand să mergeţi prin Sofia, chiar dacă drumul e puţin mai lung) pentru că în intenţia de a evita treversarea oraşului trebuie să vă urcaţi pe centură.

Şi, voioşi, fix la ora 12 ajungeam să intrăm în Grecia. Voiam să pozez totul de aici încolo, poate de aceea am făcut poza asta mişcată şi cam aiurea, însă mi-a plăcut ce a ieşit, de aceea v-o arăt şi vouă:

Welcome to Greece!

Welcome to Greece!

Grecia cea aflată azi în frământări grave ne aştepta senină şi puţin dojenitoare că dacă o mai lungim mult cu recalculările de traseu ale GPS-urilor riscăm să pierdem de tot ziua de plajă, şi era păcat de aşa soare.

Nu ştiu bine cum am ajuns la ferryboat şi când, amorţit de stat pe locul co-pilotului, am făcut pozele astea:

 

Pescăruşii din fotografii sunt din cele câteva zeci care în momentul în care se aude sirena care vesteşte plecarea vasului din port încep să roiască în jurul acestuia ştiind că oamenii le dau de mâncare. Cerşesc deci un biscuite sau un pufulete şi vin atât de aproape încât dacă stai cu mâna întinsă, aproape te muşcă de degete.

Dupa alte trei-patru ore am ajuns în Thassos la vila rezervată de pe net. Locaţia – excelentă, în Skala Potamia, exact pe plajă. Camerele – imense, în jur de 40 metri pătraţi, la 30 de euro/noapte, cu kitchinetă, baie cu duş, trei paturi, o canapea cu două fotolii, TV, aer condiţionat, un balcon-terasă unde să te relaxezi la o cafeluţă şi toate cele, ni s-au părut nemaipomenite.

Am făcut o mică baie imediat ce am ajuns, pe plaja din faţa vilei care era cu pietricele. Nu a fost asta o problemă, 100 de metri mai încolo era o plajă cu nisip fin, destul de lată, cu de toate. Faza e că fiind cu maşinile, n-am făcut în două zile consecutiv plajă în acelaşi loc.

Insula are o caracteristică pozitivă însemnată, şi anume aceea că plajele sunt practic la poalele munţilor, apa de robinet care în restul Greciei este o problemă, aici provine de la izvoarele din munte, apoi căldura nu este atât de sufocantă ca şi pe continent, pe plajă respiri practic aer de munte amestecat cu briza mării, ceea ce e minunat!

Mai jos pun nişte imagini din prima zi de plajă şi închei postul pentru a îl continua în zilele ce urmează cu detalii din zilele următoare, deci staţi aproape:

Next Page »

%d bloggers like this: