Mergeţi la România – Argentina pe Naţional Arena? Wednesday, Jul 13 2011 


Am văzut ieri cu plăcută surprindere că s-au pus deja în vânzare biletele la meciul inaugural al Stadionului Naţional sau National Arena conform noii sale denumiri.

Este un meci care ca şi concertul lui Bon Jovi sau al altor mari trupe ce ne-au vizitat sau ne vor vizita, nu prea trebuie ratat. Nu neapărat pentru că cine ştie ce meci va face echipa României, nu neapărat că vom vedea la lucru fenomene precum Messi ori Mascherano (deşi asta e chiar o ocazie mare pentru români), dar sentimentul că vei participa la o clipă de istorie (inaugurarea unei asemenea frumuseţi mi se pare că poate purta titlul ăsta), în opinia mea, ar trebui să te convingă să fii acolo pe 10 august!

Iată deci preţurile pentru bilete, pe categorii, aşa cum apar ele pe myticket.ro:

VIP 1: 700 lei;
VIP 2: 600 lei;
VIP 3: 200 si 400 lei;
Categoria I – 150 lei;
Categoria a II-a – 100 lei;
Categoria a III-a – 70 lei;
Categoria a IV-a – 50 lei;

Aşa cum se poate vedea, sunt preţuri accesibile, deci vom avea un stadion plin. Evident că şi înainte şi după meci vor fi voci contra evenimentului, dar parcă acu 20 şi ceva de ani când ne înghesuiam la cuplaje interbucureştene nu mai făceam fente că se mănâncă seminţe sau că vin cocalari la meci în treling şi pantofi cu toc asortaţi la şosete negre de nailon :))

Eu spun că şi stadionul ăsta, la fel ca podul cel nou de la Basarab, nu trebuie politizat, este un lucru foarte necesar pentru acest oraş. Până la urmă nu politicienii au venit cu bani de-acasă, ci au fost puşi prin alegeri şă facă astfel de chestii, aşa se face în lumea civilizată căreia cu mândrie spunem că îi aparţinem.

Hai, v-am pupat, vă aştept să mă citiţi şi mâine! 🙂

Cupa IRB la rugby Thursday, Jun 16 2011 


Am fost aseară, la invitaţia lui Chinezu, căruia îi mulţumesc, la meciul României împotriva Africii de Sud din cadrul Cupei IRB la Rugby.

Deşi nu sunt un mare cunoscător al respectivului fenomen, aseară am trăit un sentiment de timp liber petrecut în mod plăcut şi activ. A fost surprinzător de multă lume, mulţi s-au mirat văzând stadionul de la Caşin aproape plin de spectatori:

Ai noştri nu au jucat rău, deşi au luat bătaie (23-27, la pauză 14-16), însă cel puţin mie mi-au dat senzaţia că au luptat, au avut faze spectaculoase, s-au văzut şi eseuri de ambele părţi, ce mai, tot tacâmul. Adevărul este că deşi nu au jucat cu echipa mare, South Africa Kings au arătat că acest sport este tratat cu mult profesionalism în ţara lor, dar asta e altă poveste.

Fetele din tribune, pentru că au fost destul de multe, au admirat statura atletică a rezervelor oaspeţilor, iar din jurul meu s-a ridicat un oftat feminin general când acestea au ieşit la încălzire:

Am fost bineînţeles cu jucăria şi iată ce am realizat (sunt câteva fotografii de care chiar sunt mândru):

Vino la rugby! Monday, Jun 6 2011 


În timpurile astea, în care ziarele de sport scriu despre fotbal 16 pagini din 16, încercările altor federaţii de a-şi promova sportul pe care îl patronează sunt puţine şi fără rezultate notabile.

Nu acelaşi lucru pot spune că se întâmplă în ultimii ani cu Federaţia Română de Rugby. Am drumuri destul de dese prin prisma afacerii mele în zona în care se află stadionul Stejarilor şi am văzut evoluţii notabile acolo ca şi în campaniile lor de a populariza acest frumos joc de echipă.

Nu au fost investiţii de milioane şi milioane de euro pe an ca în fotbal. Şi totuşi fotbalul nostru e în liga penibilului pe când rugby-ul, prin echipa naţională de seniori, participă la Cupa Mondială din Noua Zeelandă din această toamnă! Am înţeles că oamenii de-acolo au fost buni gospodari şi că banul nu e totul, în sport te afirmi dacă ştii cum să te organizezi!

Am prieteni care îndrăgesc sportul ăsta şi înainte de a mă gândi cum va suna acest post de promovare a paginii de Facebook a unei competiţii internaţionale organizate pe meleagurile noastre (IRB Nations Cup) mi-am zis că lor le va face plăcere să afle şi de la mine de eforturile despre care vorbeam mai sus.

Mi-am adus aminte când am primit această propunere şi de o întâmplare pe care am trăit-o la Paris în 2007. Am ajuns acolo exact în zilele în care avea loc Cupa Mondială organizată de Franţa ca ţară gazdă, cu unele meciuri însă şi în Ţara Galilor şi Scoţia. Parisul era împânzit de simbolurile Cupei Mondiale, dar ce mi-a atras atenţia a fost ce vedeţi în poza de mai jos: o uriaşă minge de rugby ce domina împrejurimile suspendată deasupra primului etaj al turnului Eiffel:

WRC Paris 2007

WRC Paris 2007

Chiar pe 6 octombrie, de ziua mea, Franţa avea meci cu Noua Zeelandă la Cardiff. Franţa a câştigat la limită, cu 20-18 iar oamenii din Paris, înainte să se inunde străzile pentru a se bucura de marea victorie, s-au oprit în loc sau s-au ridicat de la terase cu mâinile în dreptul inimilor pentru a cânta Marseilleza! Eu atâta emoţie colectivă împărtăşită în acelaşi moment nu am mai trăit!… Mi-a plăcut unitatea lor, mi-au plăcut ochii lor plini de mândrie, nu am auzit nici un cuvânt urât despre adversari la nimeni pe stradă!

Şi toate acestea mi-au fost explicate mai târziu de un amic iubitor de rugby: n-ai să auzi aşa ceva aproape niciodată pe un stadion de rugby! Nu vei merge acolo decât să asişti la o întâlnire bărbătească, dură şi frumoasă dintre două echipe care se respectă. Ambele echipe ştiu câtă sudoare au depus la antrenamente, se respectă pentru asta şi pe ei şi pe adversarii lor!

Am aşadar tot respectul pentru oamenii de la noi care au înţeles că dacă se deschid spre online, spre moduri de promovare moderne, vor avea mult de câştigat şi la nivelul imaginii între tineri dar şi la capitolul awareness!

Respect evident şi pentru iniţiativa lui Chinezu de popularizare prin bloguri a paginii de Facebook a competiţiei despre care am spus mai sus în special şi a acestui sport în general! Mergând pe ideea că un lucru promovat cum trebuie aduce rezultate frumoase, a încercat să pună umărul la scoaterea acestui sport din anonimat în online-ul de la noi (şi nu fac asta ca să-l perii 😀 , n-am de ce, fiecare îşi cunoaşte valoarea şi locul în munca lui).

Barcelona – Şahtior: 5-1! Thursday, Apr 7 2011 


Îmi place Barça, urmăresc echipa asta demult şi mi s-a lipit total de suflet când i-am vizitat căminul vara trecută.

Este un club, de fapt este mai mult decât un club (aşa cum le place fanilor să spună), care în ultimii ani a avut printre puţinele echipe de fotbal care păreau că joacă de plăcerea jocului.

Mie de câte ori văd un meci al lor, jucătorii ăştia îmi aduc aminte de marile echipe ale anilor ’70 sau ’80 de pe la noi, când bani nu existau, însă performanţe da! Atunci se juca fotbal de plăcere la noi, acum Barça îmi dă impresia că pe lângă sumele uriaşe angrenate în echipa asta, mai există un ingredient-surpriză care o face să conducă lumea fotbalistică: plăcerea jocului.

Barca - Sahtior

De meciul de aseară mi-a fost puţin teamă. Mircea Lucescu este cunoscut ca un antrenor – mâncător de echipe mari, iar performanţa reuşită de el la Doneţk cu o echipă de cvasi-anonimi, dar cu mulţi-mulţi bani este de notorietate deja. Spun că-mi era frică pentru că nu odată Şahtior s-a complăcut în rolul de buturugă mică şi drept urmare a răsturnat care mari…

Şi cum jocul a început cu o ratare a ucrainienilor, credeam că am putea avea parte de surprize…

Numai că Barça n-a stat mult pe gânduri şi profitând de ratările adversarului, de superioritatea tehnică a echipei, de experienţa superioară în astfel de meciuri şi nu în ultimul rând de jucători foarte talentaţi şi bine închegaţi într-o echipă, a înscris de nu mai puţin de cinci ori (iar una manita, ca în meciul cu Real de acasă din campionat) şi aproape că şi-a adjudecat locul în semifinală! Şahtior a înscris totuşi golul de onoare, deci meciul s-a terminat cu 5-1.

Unde, în semifinală, va întâlni… pe cine credeţi? Pe duşmanii de moarte de la Real Madrid cu care vor avea în decurs de o lună nu mai puţin de patru meciuri: în campionat, în Cupa Spaniei şi două în Liga Campionilor!!! Şi tot nu cred că ne vom sătura de ei, pentru că la astfel de meciuri te uiţi de plăcere, ca la un film bun!

Concluzii după aşa ceva? Nu cred că pot exprima în cuvinte! Îmi place să-i văd jucând, îmi place să văd cum, deşi sunt nişte oameni foarte bogaţi, se comportă impecabil pe teren (să mai amintesc de talentele antrenate de Lucescu Junior?!), îmi place să constat că plăcerea jocului n-a dispărut la umbra banilor şi nu în ultimul rând îmi place că Liga Campionilor e sponsorizată de Heineken 😛

Un adversar redutabil – Luxemburg! Wednesday, Mar 30 2011 


Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu la cele 37 de primăveri ale mele nu am trăit până acum aşa ceva!

Am ajuns milogii Europei fraţilor, ba ce zic eu, ai lumii! Suntem mai jos decât Insulele Feroe, la noi acasă deschide scorul Luxemburgul prin unul din profesioniştii lor (n-am reţinut dacă era barmanul sau clovnul de la petrecerile copiilor)!

Şi ce e mai rău, marele Mutu are tresăriri de valoare după ce suntem conduşi de desculţii pe care altădată îi băteam cu 8-0 şi care în actuala campanie au înscris în poarta noastră prima oară!!!

Eu înţeleg că Răzvan Lucescu (aşa îl cheamă pe antrenorul nostru, nu, n-a fost un fotbalist renumit, ci un portar mediocru la Braşov) consideră că punem presiune nejustificată pe echipă cu pretenţiile noastre de a mai bate şi noi pe cineva, dar îl rog să ne înveţe cum e aia presiune justificată, sau mai precis să nu mai spună numic, ci să plece unde-o vedea cu ochii până n-o ajunge să fie linşat pe stradă…

Am început să scriu postul la pauză, când eram la egalitate cu Luxemburgul…

Până la urmă s-a terminat 3-1 pentru noi, amărăciunea s-a diluat, dar n-a dispărut!

Hai că am ieşit şi din Europa…League! Thursday, Dec 16 2010 


Vă mai îndoiaţi? Eu pe undeva nu, deşi o speranţă mică de român oropsit aveam la un colţ…

A ieşit Steaua din Europa League, iar a luat gol în prelungiri, a cam pierdut pe mâna ei calificarea în primăvară echipa asta…

Nu sunt multe de spus, poate că mai degrabă trebuie contrazişi cei care spun că e vorba de ghinion… Un meci de fotbal se joacă până fluieră arbitrul amărâţilor, treziţi-vă şi învăţaţi măcar asta!

Napoli nu a jucat fenomenal, a jucat italieneşte, şi-au văzut profesionist de treaba lor şi le-a ieşit! Noi am fost iar români, am mers acolo să facem meci egal, de parcă vreo echipă românească atunci când merge la egal reuşeşte vreodată să-şi atingă obiectivul propus!

Ne ducem umili, cu căciula în mână, să-i umilim p-ăia (că-s fraieri, merge!) la ei acasă. Ne ducem în Italia ca hoţii de bancomate, să profităm de naivitatea lor! Nu şi-a pus nimeni problema că aia nu-s naivi, ci pur şi simplu fiind civilizaţi nu sunt obişnuiţi să fie furaţi?! Ne-am dus pentru o hoţie (un scor de compromis în acest caz) şi ne mirăm că profesionalismul pe care ei îl învaţă de mici ne-a jucat nouă feste!

Cu aşa tactici n-am avut şi nu vom avea şanse nici în fotbal nici în viaţa de zi cu zi, asta e clar, deşteaptă-te române!!!!

P.S. Nu uitaţi, azi de la ora 17:40 ora României, naţionala noastră de handbal – fete joacă la Europene cu Rusia!

În grafic pentru semifinale! Wednesday, Dec 15 2010 


Echipa naţională de handbal – fete a României s-a calificat în semifinalele Campionatului European de Handbal 2010 ce se desfăşoară în aceste zile în Danemarca şi Norvegia!

Naţionala de handbal - fete a României

Naţionala de handbal - fete a României

Aşadar avem o echipă naţională care se bate pentru o medalie cu spuma handbalului european! Bravo fetelor!

Şi ruşine unei mari părţi a celor care au putere de decizie în sportul românesc! Pentru că fetele ăstea nu au salarii de sute de mii de euro într-un jeg de campionat păstorit de ciobani, securişti şi mafioţi! Ele trag din pasiune şi cu pasiunea fac minuni! Ele nu au în România o sală unde să poată să adune 20.000 de iubitori ai handbalului!

Pentru că nu sunt bani pentru sala aia, însă primarul-doctor al Bucureştiului abera cu graţie ieri că el ar vrea să organizeze Jocurile Olimpice de vară din 2020!!! Pentru care nu-i trebuie “decât” vreo două săli de acest fel, două piscine olimpice, două stadioane, şi alte mărunţişuri! El n-a avut unde găzdui pe Oltchim în finala Ligii Campionilor dar are unde să facă olimpiadă! Se chinuie de ani buni la un amărât de stadion dar în schimb zice că mai face două şi două piscine! Adică va oferi pentru 2020 ce a oferit Beijingul în 2008!!!

Te uiţi la fetele astea ale noastre (şi vă rog să vă uitaţi şi voi joi la 17:40 la meciul lor cu Rusia!) şi vezi că ele nu vor să se ştie prea multe despre viaţa lor, că le e mai bine aşa, deci că sunt modeste şi valoroase!

Vreţi să le comparăm cu fotbaliştii? Eu nu! Eu vreau ca ele să rămână aşa, ale noastre ale celor ce apreciem valoarea şi bunul simţ. Nu vreau să se manelizeze sau să se cocalarească! Nu spun că nu merită de zeci de mii de ori mai mult decât merită un fotbalist român, dar spun că au bunul simţ să nu epateze şi să nu iasă în faţă!

Luptă pentru ţara asta la fel de anonim ca fetele de la volei sau de la alte sporturi semianonime în România şi ajung sus-sus! Şi noi abia aflăm de ele! Şi televiziunea naţională le transmite meciurile pe TVR2!!! Adică eu plătesc şi TVR HD şi TVR 1 pentru ca ele să dea la ora aia orice altceva dar nu ceva reprezentativ pentru ţara asta!

De data asta nu sunt trist, sunt aproape furios! Dar şi bucuros pentru ele şi pentru performanţele lor! Sunt mândru de ele, le stimez pentru munca lor şi îmi doresc să nu organizăm Olimpiada, dar să avem condiţii olimpice pentru sportul românesc! 🙂 First things first!

Update: După ce am terminat de scris postul au început ştirile ProTV. Ghici care a fost prima ştire după calificarea noastră între primele patru echipe europene? “Gigi Becali n-a plecat cu echipa Stelei la Napoli, a rămas în ţară să mai vândă un teren”!!!!!!… No comment!

Sursa foto: Site-ul oficial al Europenelor de Handbal – fete 2010

Una manita! Tuesday, Nov 30 2010 


O mână de goluri, atât a primit Real Madrid de la Barcelona marţi seară, adică “decât” 5!

Am ţinut cu Barca în meciul ăsta, m-a impresionat clubul ăsta în vară când am mers să vizitez ceea ce barcelonezii numesc “Mes Que Un Club” în Barcelona:

Mes Que Un Club!

Mes Que Un Club!

Am văzut un meci mare cum de mult n-am mai văzut şi cum nu ştiu cât de curând voi mai vedea! Ambiţie, profesionalism, luptă, altruism, dăruire şi mai presus de toate FOTBAL ADEVĂRAT!

Oameni buni, noi nu avem fotbal în România! Noi, la ora actuală nu vedem fotbal în Liga lu’ Mitică! Noi vedem o ciorbă lungă dreasă de şmecheri să le iasă tot lor şmenu’!

Noi nu putem!

Nu vorbim aici de un fotbal pe care e normal să îl ofere o ţară care deţine titlul de Campioană Mondială! Vorbim de un fotbal care se practică aşa cum se pare că la ora asta nu se mai practică în lume! Mă uitam şi vedeam cum după 4 (patru!) goluri, Barcelona alerga după golul 5! Am văzut minuni tactice şi frumuseţe în iarbă în seara asta! E o lecţie pentru toţi iubitorii de fotbal şi pentru toţi iubitorii de sport! Am văzut o Barca minunat aşezată în teren în aceeaşi măsură în care am văzut un Real Madrid fără vlagă şi dezorientat. Barcelona a jucat dezinvolt şi frumos, romantic şi profesionist în acelaşi timp. Au debordat de talent, risipă fizică şi dăruire, au dat totul! Au jucat atât de bine încât cred că nici ei n-au visat ca vor bate atât de rău Realul. Ei parcă au jucat fără să se gândească la rezultat, au mers pe principiul “dacă dăm totul, n-are cum să fie rău”! Şi n-a fost rău deloc!

E ceva care însă a surprins la sfârşit, şi anume declaraţia lui Mourinho, antrenorul madrilenilor, care a spus că pentru el acest scor nu e o umilinţă, că o umilinţă ar fi considerat că este aceea în care aveai şanse să câştigi şi n-ai facut-o! Cum mă lume?! Adică omul ăsta şi-a luat-o rău de tot însă profesionistul din el ştie s-o dea la întors în aşa fel încât să nu-şi demoralizeze total echipa în vederea meciurilor ce vor urma? Şi pe deasupra are şi fair-play-ul să recunoască faptul că nu aveau cum să bată pe Barca în seara asta? Da! Omul e profesionist orice s-ar zice, astă seară şi-a luat-o rău dar asta e, viaţa e aspră dar e grea, luptăm şi parcă văd că Real ameninţă Barca la titlu până la sfârşitul campionatului…

Ca să nu mai spun că nu se gândeşte nimeni afară de la echipă după meciul ăsta! 🙂

Weekend cu volei Monday, Nov 15 2010 


Am fost sâmbătă, la sugestia fratelui meu, împreună cu gaşca tradiţională, la un meci de volei. Din divizia A1 a campionatului naţional de volei feminin. A fost prima oară când am asistat la un meci de volei live, la faţa locului. Ştiam în mare regulile jocului, nu-i fizică cuantică, jocul a fost frumos, echipele (CS Volei 2004 Tomis Constanţa şi Dinamo Bucureşti) au jucat admirabil şi cu dăruire, ca să folosesc termeni consacraţi, însă nu asta m-a împins să scriu prezentul post. Noi, toată gaşca, am fost să susţinem o fată de viitor, Ioana Nemţanu, o prietenă de familie, ploieşteancă, ce trăieşte însă de mică în Germania şi care a şi activat în Bundesliga precum şi la echipa naţională de junioare a Germaniei, iar acum joacă la Constanţa. Ioana a jucat tot meciul, a fost vedeta echipei ei, omul de bază la care mergeau toate mingile grele. În final, echipa din Constanţa a câştigat după un meci tensionat, revenind de la 2-0 la seturi la 2-2, pentru ca în ultimul set, cel decisiv, să câştige cu 15-8.

Până aici totul a fost frumos, am mers la un meci pentru fata noastră echipată în azuriu şi purtând numărul 11, am vazut-o, am aplaudat-o şi ne-am bucurat cu ea şi pentru ea la final. Singurul lucru care ne-a lăsat un gust amar au fost condiţiile în care o echipă de Champions League în România (cum este Dinamo) îşi joacă meciurile.

Pentru că sala în care s-a jucat era cât o sală de sport din şcoala generală, fără locuri pentru spectatori (am stat înghesuiţi în picioare pe banda de 1,5 m care mai rămăsese între teren şi pereţii sălii).

Mai mult, în Bucureşti, capitală a unei ţări ce e membru UE, sunt 2 săli unde se poate juca şi se şi joacă volei: asta, care e de fapt o sală închiriată de cei de la Dinamo, şi se află prin Balta Albă, şi încă o sală, pe undeva prin Iancului, unde îşi joacă meciurile “de acasă” CSM Bucureşti. That’s all!!!

Adică dacă nu e fotbal, “nu se merită”? Îmi place fotbalul, nu mă pot numi (încă) un fan al voleiului, dar semiobscuritatea în care îşi duce viaţa sportul ăsta în România mă întristează. Şi am impresia că se întâmplă asta şi din cauza oamenilor de la conducerea acestiu sport. Spun asta pentru că acum 2 săptămâni fetele de la Constanţa au avut meci în Cupa României cu CSM Bucureşti, fratele meu a mers şi la meciul ăla, dar gasirea sălii pe site-ul federaţiei de volei sau aiurea pe net a fost un supliciu.

Impresia că sportul ăsta, la fel ca multe altele, e pe lista Cenuşăreselor e pregnantă. Şi mai vrem recunoaştere şi performanţă! Nu mai devreme de sâmbată mi se pare, am câştigat titlul de campioni mondiali la scrimă cu fetele. A ştiut omul de rând care se informează de pe canalele convenţionale (radio şi TV) că măcar se desfăşoară un campionat mondial undeva, pentru un sport la care în principiu am avea şanse să ajungem cei mai buni din lume?!?!?! Neh!

Noi îi luăm interviu pe GSP incultului de Giovanni Becali şi-l dăm în reluare de zeci de ori. Şi ce zice marele văr de oier? Că se fură în fotbal cu arbitri!!! Nu zău? Hai sictir!

Avem o problemă: suntem români! Friday, Oct 1 2010 


UEFA Europa League

UEFA Europa League

După vizionarea unui meci cum a fost cel de aseară dintre Steaua şi Napoli (scor final 3-3, scor stabilit in minutul 97!) îţi aduci aminte cu năduf de un adevăr des vehiculat printre microbişti. Suntem români, d-aia am păţit-o! “Am păţit-o”, atenţie, aşa spunem, şi nu “Ne-am făcut-o cu mâna noastră”! Adică uităm că un meci se termină când fluieră arbitrul… Suntem români, pentru că numai o naţie ca a noastră uită că trebuie să joace până la capăt. Chiar dacă din minutul 12 conduci cu 3-0!  Suntem români şi ne culcăm pe-o ureche şi nu ne învăţăm copii să se bată până la capăt. Italienii nu sunt aşa, ei sunt altfel croiţi. Sunt răi în sensul bun al cuvântului, sunt profesionişti, sunt daţi dracului! Aseară napolitanii au avut ceva din cruzimea mafioţilor new yorkezi şi nu s-au lăsat până nu ne-au plătit până la capăt: dinte pentru dinte sau, în limbaj de tribune, boabă pentru boabă!

Partea bună este totuşi scorul, spectacolul, faptul că am văzut o Steaua care a alergat cu folos, care ne-a arătat că se poate. Am trăit intens şi mi-a părut rău, deşi nu sunt stelist (prietenii ştie cu cine ţin, da’ încă nu spun aici!). Mi-a părut rău, speram să spun la sfârşit: hai mă că n-am fost români, am ştiut să ţinem de rezultat şi am învins. Din păcate în fotbal, ca şi în viaţă, cea mai bună apărare este atacul, ori noi n-am înţeles că trebuie să ne apărăm rezultatul şi visele atacând.

Asta e legea ce guvernează lumea de azi: atacă pentru a nu fi atacat. Am fost atacaţi din toate părţile aseară: pe cale sportivă, pe cale materială (Napoli are un buget la care Steaua nu visează încă), pe cale mentală şi, ce a stricat de fapt totul, pe cale “arbitrară”. Pentru că, da, vechea problemă a fotbalului românesc a reapărut aseară: ne-au furat arbitrii!!! Şi ne-au furat pe bune ca să zic aşa! Nu e normal să prelungeşti atâta un meci, de fapt cred că meciul ar mai fi durat încă dacă Napoli n-ar fi înscris…! Am înţeles încă odată că parcă suntem încă prea mici pentru lumea bună a fotbalului, şi am înţeles că lumea bună va lăsa cu greu să ne ridicăm iar ca odată pentru a le lua puncte la ei acasă sau unde vrem noi. E un fel de teorie a conspiraţiei care funcţionează şi în cazul fotbalului, şi, nu ştiu de ce, am impresia că napoletanii nu sunt străini de ea…

Că noi ştim să ne manifestăm ca nicăieri altundeva, asta e altă poveste, pentru că am înţeles că aseară galeria şi alţi băieţi de bine au cam pichetat hotelul Mariott unde a stat arbitrul…

Doi dintre prieteni mei, Dragoş şi Bogdan, spuneau după meci: de ce îţi pare rău, n-am pierdut! Aşa e, judecând după statistici n-am pierdut. Ţinând însă cont de ceea ce am văzut în teren eu zic însă chiar mai mult: am pierdut fraţilor, şi am pierdut pe mâna noastră! Aici e tristeţea!

PS: Să mai zic ceva şi despre comentetorii ProTV care parcă au cobit, mai ales după minutul 90? Neh…, ne-am obişnuit deja cu ei!

%d bloggers like this: