Zookeper – sau prea multe animale vorbitoare strică Monday, Jul 25 2011 


Greu să faci un review la un film atat de slab şi de naiv… Filmele de genul lui Zookeper îţi inspiră milă aproape, iar intenţia de a tăia în carne vie într-o cronică despre el dispare cand te apuci de scris şi încerci să îţi reaminteşti părţi din el. Scenariul este foooarte previzibil, personajele sunt haioase, dar parcă au acceptat rolurile din cauza crizei şi a ratelor pe care le au de plătit la case. Nu există entuziasm, pare un film făcut ca să se faca norma. Avem o intrigă banală de-acum, de genul Cyrano de Bergerac (cu o „ea” în loc de Cyrano), unde dragostea eroului pentru fata plină de fiţe şi defecte este umbrită până la final de dragostea nemărturisită a colegei lui. Şi-uite-aşa ne învârtim într-un cerc avându-l ca centru pe Kevin James şi ca arce de cerc pe rând animalele vorbitoare, fata ce iubeşte în secret, respectiv fata iubită de eroul nostru.

Continuarea aici.

Mine Vaganti – sau cum poţi aplauda la final într-o sală de cinema! Saturday, Jul 9 2011 


Cine are chef de un film curat, atemporal, care te îndeamna la introspecţie şi care este totodată lejer, uşor de urmărit şi de vară, sa meargă la Mine Vaganti! Am mers cu Ioanina de la raluk.ro marţi la avanpremiera pentru presă, ea era deja după vizionarea la Bad Teacher, deci într-un mood foarte bun!

Continuarea aici

Hanna sau motivaţia răzbunării Saturday, Jun 18 2011 


Am mers la filmul Hanna încurajat de prezenţa pe afiş a numelui Cate Blanchett. Şi începuse bine, chiar aveam speranţa că nu voi păţi la fel ca la Mammouth. Filmul, ca idee, e relativ original din punct de vedere al scenariului, nu-i rău făcut până la un punct, dar are inconsistenţă sau inconsecvenţă cum vreti să-i spuneţi.

Restul aici.

Kung Fu Panda 2 – desenul animat la rang de artă… marțială Wednesday, Jun 15 2011 


Am fost luni seară și am văzut Kung Fu Panda 2.

KungFuPanda2 Poster

KungFuPanda2 Poster

Am ratat premiera, credeam că nu mai ajung să-l văd, dar noroc cu ziua liberă de Rusalii și cu sentimentul pe care aceasta ni l-a dat, acela de weekend,că am profitat ca de o atmosferă de duminică seară și am mers.

Sala – plină, și nu numai de copii, chiar n-am mai văzut demult așa o sală plină, mai ales că filmul e la a doua săptămână de vizionare.

La început reclame și trailere cu filme din viitorul apropiat – de când cu redescoperirea tehnologiei 3D tot ce a fost film de desen animat de succes și care nu a avut prima parte în 3D, beneficiază de o a doua parte musai în 3D: Happy Feet, Cars, Lion King (astea îmi vin acum în minte). Adevărul e că e păcat să ai așa o tehnologie care se potrivește atât de bine desenelor animate și să nu faci și ceva bani din ea…

Filmul bun, antrenant, simpatic, vesel, plin de învățături mai mult sau mai puțin subliminale, o pledoarie pentru prietenia între oameni indiferent de rasă (rasă în acest film = specie de animale). Nemaipomenite dialoguri, Gary Oldman, Dustin Hoffman, Angelina Jolie sau Jack Black (vocile personajelor principale) au fost de-acolo și și-au meritat fiecare cent. Pentru că dacă suntem la capitolul eficacitate, cei 16,5 milioane scoși din încasări până la ora la care scriu și mai ales o notă de 8 pe IMDb spun totul!

Scenariul a fost bun, știu că nu mai țin minte mare lucru din prima parte însă de asemenea știu că m-a amuzat și încântat și atunci scenariul și mai ales dialogurile.

Evident că e o luptă între bine și rău, unde binele – reprezentat de grăsanul Po (Jack Black) și de prietenii săi maeștrii KungFu se luptă cu răul – păunul înfumurat și mândru nemaipomenit de inspirat desenat și dotat cu vocea lui Gary Oldman. Și la fel de evident că “binili învinge” 🙂

FriendsDeparte de mine gândul de a dori să vă povestesc filmul, am vrut doar să-l semnalez ca fiind bun și de văzut (mai ales dacă aveți copii și nu ați ajuns).

Așadar mergeți să-l vedeți, merită așa cum merită o gură de aer proaspăt în îmbâcseala caldarâmului fierbinte dintr-o zi de vară toridă.

Pentru că parcă ieși mai destins de-acolo și până la urmă ăsta e scopului unui film, să ne destindă, iar Kung Fu Panda 2 face asta cu prisosință. Vizionare plăcută și veselă vă doresc! 🙂

Pirates of the Caribbean: On Stanger Tides – un film de văzut! Wednesday, May 18 2011 


Am fost aseară la avanpremiera pentru presă a filmului Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides. Abia îl aşteptam, pe el şi încă unul anul ăsta: Hangover 2 (care anul ăsta ne duce în Thailanda)!

Campania de promovare a acestui film a început de ceva timp, Bucureştiul în special a fost împânzit de reclame ce anunţau marea lansare, au existat spoturi şi pe la televizuni, ce mai, o campanie profi în toată puterea cuvântului, aşa cum merită pe deplin o megaproducţie cu un buget estimat de producţie de “numai” 200.000.000 de dolari. Filmul a fost filmat in mai multe locaţii, normal, cele mai frumoase fiind cele din Hawaii…

Distribuţia a fost puţin schimbată faţă de primele trei din această serie, în sensul că au ieşit Orlando Bloom şi Keira Kneigtley, a intrat Penelope Cruz, şi evident că a rămas Johnny Depp. Şi pentru Penelope am vrut să văd filmul, eram sigur că nu mă va dezamăgi, şi n-a făcut-o. A fost “de-acolo”, a jucat cum ne-a obişnuit, a avut rolul frumuseţii misterioase şi aprige care îi stă atât de bine aprigei hispanice şi a dus la bun sfârşit încântător acest rol!

Penelope Cruz

Penelope Cruz

Filmul, ca acţiune este aşa cum ne-a obişnuit toată seria, plin de acţiune, umor de limbaj şi de situaţie, este un film la care deşi stai în tensiune pe durata celor două ore ale sale, te detensionează de n-am văzut!

Este un film pentru copii la prima vedere, în care însă oamenii maturi găsesc mereu substraturi din care rezultă hohote de râs neînţelese de copii (la un moment dat, spre exemplu, Jack Sparrow are replica: “eu prefer poziţia misionarului”, sala de maturi râde pe-nfundate, copii se uită nedumeriţi în jur).

Este un film aproape clasic de treasure hunting, care se deosebeşte însă de altele prin personajul său central interpretat de Johnny Depp. Omul face un rol mare, e dezinvolt, perfect potrivit pentru asta şi se potriveşte partenerei sale nemaipomenit!

Am ieşit vesel din sala IMAX de la AFI unde l-am văzut şi până am ajuns acasă am chiaunit-o pe Ciupercutza fredonând melodia din coloana sonoră! 🙂

E must seen filmul, mergeţi musai să-l vedeţi!

Loft Thursday, May 12 2011 


Am fost aseară, ca delegat al Raluk.ro, la unul din filmele prezentate la cinema Studio în cadrul Festivalului Filmului European.

Festivalul Filmului European

Festivalul Filmului European

Am văzut un film, Loft, belgian, de la care nu aveam prea multe aşteptări. Înainte de a-l vedea, l-am asimilat unei producţii fără prea mari pretenţii, a cărui notă de 7,4 pe IMDb a fost interpretată de mine în genul în care interpretăm cele 5 stele de la hotelurile turceşti (e de 5 stele! da mah, dar d-alea turceşti 🙂 ).

Subiectul filmului, unul original, m-a surprins plăcut şi m-a ţinut tensionat şi captivat de la început până la sfârşit. Iată despre ce e vorba: se iau cinci prieteni foarte buni, foarte însuraţi cu toţii:

Loft

Loft

Unul dintre ei este arhitect şi are în proprietate o mansardă într-unul din imobilele proiectate de el. Ca un amic bun ce este, dă celorlalţi patru prieteni câte o cheie de la mansardă în pentru ca aceştia să-şi poată aduce acolo cuceririle de-o noapte, departe de bănuiala soţiilor ce ar fi putut fi iscată de eventuale extrase de cont de la băncile unde aveau cardurile cu care în lipsa acestei mansarde ar fi plătit camere la hoteluri pentru aventurile lor.

Toate bune şi frumoase până într-o bună zi când unul dintre ei găseşte în patul din mansardă o femeie moartă, într-o baltă de sânge.

Loft

Loft

Aici scenariul se separă, se merge pe două planuri, unul în care cei cinci amici ajung rând pe rând la apartament şi încep să facă supoziţii şi bănuindu-se reciproc de crimă şi alt plan în care cei cinci sunt interogaţi de poliţie în mod separat. Astfel ni se desfăşoară prin faţa ochilor întreaga intrigă, în imagini şi explicaţii ale eroilor principali.

Nu vă voi povesti tot filmul, cert este că până la final am oscilat în a considera criminal pe unul sau pe altul din ei, la un moment dat am crezut chiar că soţiile lor ar fi putut pune la cale crima.

Loft

Loft

Creierul întregii tragedii a fost însă cine nu te aşteptai mai puţin, cel care nu folosise mansarda niciodată. El instalase însă acolo camere video ascunse pentru plăcerile lui voyeuriste şi perverse, cunoscând astfel în amănunt tot ce se petrece. Astfel, văzuse cu mirare că toate soţiile celorlalţi patru trecuseră prin patul arhitectului. Arătând asta încornoraţilor s-a născut ideea de răzbunare. A “sinucis-o” pe amanta arhitectului şi apoi l-au legat şi pe el lângă ea, înscenând astfel o crimă pe care la final poliţia a pus-o pe seama lui.

Una peste alta este de văzut filmul, m-a surprins că din nişte actori necunoscuţi publicului străin şi dintr-un buget relativ mic au reuşit un film care sa ţină spectatorul în priză de la început la sfârşit. Bravo lor!

Thor – The God Of Thunder Friday, May 6 2011 


Am fost aseară, la invitaţia prietenilor de la Raluk.ro, la avanpremiera filmului Thor – The God Of Thunder. Ştiam foarte puţine despre personajul respectiv, personaj important al mitologiei nordice, deci chiar eram curios să mă pun la curent.

Filmul, o superproducţie în 3D prezentat la IMAX a avut de toate: actori mari (Natalie Portman sau Sir Anthony Hopkins), efecte speciale demne de tehnologia ultimilor ani, ceva intrigă (destul de previzibilă totuşi), un băiat frumos în rolul zeului Thor (Chris Hemsworth), după care audienţa feminină din sală a oftat îndelung.

Mi-era dor de un film SF plin de idei nastruşnice legate de efectele speciale sau decoruri aşa cum am văzut aseară! Acţiunea filmului se petrece pe două planuri, cel pământean şi cel al planetei Asgard de unde se presupune că ar veni Thor şi ai săi. Ca în mitologia nordică, si în film se promovează ideea că universul este populat de nouă seminţii, toate guvernate de către Odin, tatăl lui Thor, un rege atotputernic, viteaz, înţelept şi iubitor de pace.

Nu vreau să vă povestesc filmul, vă invit să mergeţi să-l vedeţi, aş vrea însă să precizez că deşi mă aşteptam să fiu asaltat de idei nastruşnice ale desenatorilor şi creatorilor săi, au fost câteva puncte unde aceştia, probabil luaţi de val, au comis-o! 🙂 Iată-le la liniuţă, e mai fun aşa:

– în împărăţia lui Odin se vorbeşte… limba engleză! 🙂

– printre oamenii de la curtea marelui rege se află toate rasele pe care le găsim pe Pământ (rasa galbenă este reprezentată de unul din camarazii de vitejie ai lui Thor, iar negrii sunt reprezentaţi de un personaj atotputernic, cel ce stăpâneşte maşina cu care aceştia se deplasează în timp şi spaţiu, foarte mişto gândită maşină, un amestec de rudimentar şi supremaţie tehnologică);

– alungat de pe planeta sa de către tatăl lui, Thor ajunge pe Pământ unde se împrieteneşte cu Jane (Natalie Portman) şi unde, din războinicul orb de răzbunare şi însetat de războaie, devine atât de domestic (la un moment dat serveşte omleta de la micul dejun prietenilor lui Jane cu un prosop pe umăr), încât ai senzaţia că nu eşti filmul Thor ci la Sweet November 🙂 )

– capturat de federali, Thor reuşeşte să scape după ce unul din prietenii lui Jane, un profesor de fizică, vine şi pune “o vorbă bună” la aceştia, care, deşi intrigaţi de forţa şi iscusinţa cu care a eliminat “în luptă dreaptă” câţiva luptători de elită ai trupelor speciale, îl lasă să plece, crezând în spusele profesorului cum că de fapt Thor este un fizician aiurit!

Ar mai fi, nu vreau însă să stric imaginea de film bine făcut şi îngrijit pe care mi-a lăsat-o, v-am mai spus, trebuie văzut acest film, mai ales de către iubitorii de SF/acţiune. Iată şi trailerul oficial, care a strâns mai bine de 9 milioane de vizualizări pe Youtube numai în prima săptămână de la lansare în State:

Weekend plăcut vă doresc! 🙂

Garantat 100% Monday, Apr 11 2011 


Mă uit la emisiunea asta de pe TVR de ceva vreme.

Am aflat acum, informandu-mă pentru acest post, că emisiunea este una care se poate numi longevivă (mai ales la TVR), ea debutând în 1999.

Cătălin Ştefănescu – gazda – nu mai are, cred eu, nevoie de prezentare: este un om tânăr, cult, destupat la minte şi foarte inspirat în a-şi alege invitaţii din platou.

La fel ca şi emisiunea Eugeniei Vodă, Garantat 100% este una din puţinele emisiuni de la TVR care mă câştigă necondiţionat ca spectator. De fapt după părerea mea cam atât a mai rămas în TVR de valoare… Păcat!

Rvenind, am ajuns aseară, butonând, pe TVR1 şi am găsit invitate în platou două doamne ale criticii româneşti de film: Irina Margareta Nistor şi Viorica Bucur. Nu cred că vreuna are nevoie de prezentare.

Irina Nistor e cea a cărei voce ne făcea să înţelegem filmele de la video, în anii împuşcatului, prin adaptări pline de fantezie şi bun simţ (pe bune acum, nu cred că poporul ăsta va fi vreodată pregătit să vadă sau să audă traducerea exactă la “fuck you!” în altă formă decât cea patentată de ea, şi anume “du-te dracului”! 🙂 )

Viorica Bucur este cea care a “inventat” Gala desenului animat tot în acei ani grei, un om cu o cultură impresionantă în materie de film, la fel ca şi Irina Nistor.

Când am văzut ce invitaţi are, l-am felicitat ca de fiecare dată în gând pe realizatorul – gazdă al emisiunii, si deşi ora era înaintată, m-am aşezat mai comod pentru a savura cu nesaţ o astfel de întâlnire de grad trei.

Numai că… surpriză… Respectabilele doamne mai sus descrise şi pentru care – în ciuda a ceea ce o să vă povestesc mai jos – am un respect imens, au început să reacţioneze ca două şcolăriţe fără experienţă şi cu foarte multă lipsă de tact. Îşi luau una alteia cuvântul, se înţepau cu mici remarci transparent – răuvoitoare, ce mai, au transformat emisiunea în ringul unde încercau să-şi tranşeze superioritatea în faţa telespectatorilor.

Moderatorul n-a avut loc să facă nimic, Viorica Bucur a vorbit două treimi din emisiune, a decretat sus şi tare că la Oscaruri a preferat Social Natwork în defavoarea lui The King’s Speech (până la urmă asta e chestie de gust, deşi de la un om pe care îl aştepţi profund parcă vrei mai mult) şi aşa mai departe.

La sfârşit am avut însă şi cireaşa pe tort: Irina Nistor a mulţumit pentru invitaţie şi a spus ceva de genul (citez din memorie): “de fiecare dată când mă uit la această emisiune îmi spun că mi-ar place să zbor cu Icar-ul din studio, mie îmi place foarte mult să zbor”.

Era vorba mi se pare de o copie la scară a avionului lui Traian Vuia, Icar, agăţat de tavanul studioului emisiunii.

Viorica Bucur a răspuns imediat cu un ton demn de vânzătoarea de urzici de la colţul blocului meu: “dacă vrei să zbori du-te şi suie-te într-un avion”, sau aşa ceva…!

Emisiunea şi-a pierdut vraja, m-am descoperit ca în faţa unui meci (am ţinut cu Irina Nistor), n-am mai văzut niciodată un Garantat 100% transformat în emisiune a la Capatos sau Dan Diaconescu.

Am spus de când am văzut că-şi iau vorba una alteia că ideea a fost bună, în sensul că ambele pot fi considerate interlocutori demni de Garantat 100%, faza e că trebuiau invitate separat.

Dar oare s-a gândit cineva că va ieşi aşa circ penibil?! Ce naiba măi doamnelor, nu mai aveţi loc una de cealaltă în marea familie a filmului românesc?!

Moartea unui comis voiajor Monday, Mar 28 2011 


Am văzut aseară piesa Moartea unui comis voiajor la Teatrul Bulandra. Am văzut acest spectacol într-o zi de sărbătoare pentru teatru, ieri fiind Ziua Mondială a Teatrului, iar la începutul spectacolului teatrul Bulandra a avut şi un mesaj special pentru această zi din partea doamnei Jessica A. Kaahwa! Frumos!

Urmăream de ceva vreme să văd piesa, am prins bilet la noroc acum câteva săptămâni şi nu am regretat că am mers s-o văd.

Voiam să văd acest spectacol, este spectacolul despre care marele Victor Rebengiuc spunea undeva că e cea mai bună piesă de teatru jucată de domnia sa în toată cariera.

Şi avea poate dreptate. Este un spectacol greu, profund care face o analiză punctuală (dar care poate fi uşor generalizată) a societăţii contemporane.

Acţiunea se petrece în New York-ul relativ contemporan, iar viziunea marelui Arthur Miller asupra dramelor interne din fiecare familie a zilelor noastre te pune în faţa unei avalanşe de adevăruri de spre propria persoană, propria familie, proprii prieteni sau cunoscuţi.

Toţi avem vise pentru cei din apropierea noastră, toţi avem năzuinţe la care tânjim şi pe care sperăm că le vom realiza cu ajutorul lui x sau y… Ghici ce? Nu se realizează nimic mare în zilele noastre (şi când spun mare mă refer la MARE), cu ajutorul sau sprijinul altora (sugerează autorul)!

Am ieşit de la spectacol cu un ochi plângând şi cu unul râzând. Până la urmă asta înseamnă perfecţiunea în dramaturgie, nu? Asta pentru că mi-am dat seama că putem fi în situaţia personajului principal care şi-a făurit toată viaţa vise pe seama copiilor săi, vise bazate pe utopii ale vieţii sale lipsite de valoare pentru cei pe care el credea că se bazează.

Omul ăla, ca şi alte milioane de oameni, a crezut că va avea nişte copii care atunci când vor creşte mari se vor realiza, vor fi cineva, vor fi oameni cu care se va mândri. El se amăgeşte toată viaţa sa că cei cu care a interacţionat toată viaţa îl vor preţui cândva, ca prin munca lui de-o viaţă se va impune oricând în faţa oricui.

El îşi clădeşte un viitor utopic pe un prezent poleit cu astfel de amăgiri. Greşeşte poate, bazându-se pe altcineva decât pe el. Greşeşte poate, crezând că sinucigându-se oferă o şansă unuia din copii să aibă un bun punct de pornire în afacerea vieţii.

Spun că greşeşte pentru că poate copii lui îl vor mai degrabă lângă ei, sau poate pentru că ei nici cu 20000 de dolari nu vor reuşi să pornească o afacere care să-i pună la adăpostul grijilor. Şi asta pentru că el nu comunică cu ei. El face ce crede el că ar fi bine pentru copii. Ori asta de multe ori ţi se poate întoarce împotrivă. Pentru că pot fi copii care să dorească mai mult păritele lângă ei decât banii din asigurarea lui de viaţă.

Piesa are un puternic accent mercantil tipic american. Şi nu spun asta la modul negativ. Acest tip de mercantilism si materialism a făcut practic din America forţa care este astăzi. Dar ca în orice proces de o asemenea anvergură, au existat şi victime colaterale. Comis-voiajorul nostru este una din acestea. America a fost făurită din vise. Dar din vise individuale! America a ajuns aici cu individualităţi precum Bill Gates, Steve Jobs, chiar şi Hugh Heffner, de ce nu?

Ei sunt reprezentanţi ai visului american pur şi al modului în care acesta reuşeşte: pe cont propriu. Ei sunt antreprenori de succes, oameni cu un vis sau o idee pe care au aplicat-o şi urmat-o până la obsesie. Nu au avut poate niciodată intenţia să apeleze la o cunoştinţă sau un prieten al unui prieten pentru a reuşi în viaţă. Nu pentru că au fost conştienţi de teoria asta de la bun început, ci pentru că pur şi simplu aveau chemarea să o facă.

Cam astfel de idei şi întrebări poate naşte o asemenea piesă care la prima vedere poate fi tratată ca o performanţă actoricească extraordinară a lui Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ sau Şerban Pavlu.

Este o performanţă a acestora, fără îndoială. Mariana Mihuţ se înţelege din ochi cu soţul ei, iar genialul Rebengiuc ştie să opună în valoare pe partenera sa de viaţă într-un mod unic. Pare că au rămas acelaşi cuplu solid de scenă care ne încânta în Scrisoarea pierdută a lui Caragiale pusă în scenă la Naţional acum mai bine de douăzeci de ani!

Ieşi tulburat deci de la Moartea unui comis voiajor. Te pune pe gânduri tema spectacolului şi evident că trebuie văzută această capodoperă actoricească!

Mergeţi dar să-l vedeţi!

Sursă foto.

Biutiful Thursday, Mar 24 2011 


Am vazut în avanpremieră pentru presă filmul Biutiful la invitaţia celor de la Raluk.ro. Le mulţumesc mult pe această cale!

Filmul este nemaipomenit, regia e a lui Alejandro González Iñárritu, iar Javier Bardem în rol principal este… imens după părerea mea!

Bardem şi Iñárritu

Bardem şi Iñárritu

Acţiunea se desfăşoară în Barcelona zilelor noastre, un oraş frumos, impunător, primitor şi înţesat de clădiri-monument arhitectonic, dar pe de altă parte un oraş corupt, plin de traficanţi de droguri şi oameni, plin de prostituţie, mizerie, sărăcie, obscurantism…

Este o faţă a Barcelonei reală, pe care poate nu aş fi vrut să o văd dar pe care o intuiam.

Însă remarcabil în acest film a fost personajul principal, Javier Bardem alias Uxbal. Un om bolnav într-un stadiu final de cancer care luptă să supravieţuiască plasând muncitori chinezi şi senegalezi în oraş şi aflându-se mereu sub stresul ilegalităţilor pe care le presupune o astfel de viaţă.

Viaţa grea pe care o duce Uxbal, care este şi tatăl a doi copii, divorţat de mama acestora, care are probleme psihice, are evident repercursiuni şi asupra peronalităţii şi trăirilor sale. Actorul pune mult suflet în acest rol, de aceea am spus mai sus că mi s-a părut imens.

 

Bardem

Bardem

Fimul este deci o provocare constantă, fără momente moarte şi deosebit de intensă.

Au fost momente în care filmul mi-a amintit de mai vechiul 21 Grams din 2003 şi de la fel de carismaticul Benicio del Toro.

Spre ruşinea mea de cinefil care are pretenţii abia apoi am aflat că a beneficiat de aceeaşi regie. Şi ca să mă liniştesc şi să-mi văd lungul nasului, am aflat căutând ca acelaşi regizor a produs şi Babel!

Care e puntea de legătură între ele? Babel, ca şi în Biutiful, este vorbit în mai multe limbi, Biutiful ca şi 21 Grams face trimiteri către misterele paranormale ale lumii de dincolo, toate trei beneficiind de un soi de aură de suspans intensă de la început la final.

E un film bun, greu, intens şi de văzut!

Nu-l rataţi!

Next Page »

%d bloggers like this: