Trebuie să scriu şi eu despre concertul ăsta nemaivăzut pe plaiurile noastre, (n-o fac din obligtaţie faţă de cineva care mi-ar fi făcut cadou un bilet la super-mega-diamond-golden circle, mi-am luat bilet din fonduri proprii, la normal circle, că nu câştig nimic din blog🙂 ), a fost aşa un eveniment dădător de pozitivism pentru mine personal, încât nu am voie să-l omit.

De fapt ziua concertului (duminică) a început pozitiv, am găzduit-o la noi pe timişoreanca de frunte a blogosferei, Tomata, şi ce vrei motiv mai de bucurie ca a cunoaşte oameni faini care bat atâta amar de drum să-şi vadă visul în carne şi oase?🙂

Am stat deci şi am povestit cu ea, am ieşit prin AFI unde am mâncat şi unde ea şi-a chemat câteva discipole la o întâlnire offline fulger, ca mai apoi să purcedem înspre Piaţa Constituţiei (pe la ora 17:00).

Odată ajunşi am încercat să ne poziţionăm cât de cât mai bine şi ne-am pus pe aşteptat. Puteam să ajungem şi mai târziu, dar măcar venind devreme, nu am aşteptat juma’ de oră la intrare…

Aveam intenţia – chiar vorbisem cu câţiva în zilele dinaintea concertului – sa mă revăd cu prieteni de prin Piteşti care ştiam că vor fi acolo: imposibil de găsit vreo figură cunoscută, deşi chiar am făcut câteva incursiuni (îmi pare rău prieteni că nu am reuşit să bem o bere împreună cum ne propusesem!).

Cum a fost concertul? Perfect aproape! Nu prea am reproşuri, după concertul U2 de la Amsterdam din 2009, vine pe locul al doilea, ducând AC/DC pe locul al treilea pe lista best-urilor mele.

În sprijinul concertului AC/DC ar fi publicul mult mai pe gustul meu de acolo (aici era plin de pitzi pe tocuri cui şi cocalari care în încercarea de a se pierde în mulţime îşi cumpăraseră tricouri tematice sau îşi făcuseră tatuaje la corturile de tatuaje provizorii…). Acest concert devansează pe cel de anul trecut al australienilor pentru că artiştii de pe scenă nu numai că au dat dovadă de un profesionalism desăvârşit, dar au şi lăsat impresia că s-au simţit bine cu publicul, lungind astfel durata concertului cu o oră!

Cam pe aici am stat, nu era foarte aglomerat, ideea găştii de a ieşi din aglomeraţia înăbuşitoare trebuind felicitată şi apreciată la justa valoare!🙂 Alte poze nu am pentru că jucăria, dacă tot era în garanţie, în acest moment e defectă (motoraşul de autofocus sau ceva), să nu te oftici?! Poze a mai făcut Ciupercutza cu aparatul ei, probabil va posta ea ceva pe blogul ei curând.

Acum să vorbim niţel despre artişti în sine. Ne-au copleşit pe toţi cei aproape 60000 de oameni adunaţi acolo! A fost o aşa reuşită chimie, încât aproape fiecare din noi a avut cel puţin un moment în care a fost sigur că Bon Jovi a cântat pentru el personal! La 49 de ani (John) respectiv 52 (sărbătoriţi chiar cu noi, duminică seară – Richie), capacitatea lor de a produce ceea ce am savurat noi acolo este remarcabilă. Apropos de ziua lui Richie, pot spune, dacă voi fi întrebat unde am fost duminică seară, că am fost la ziua lui Richie Sambora?🙂

Au ştiinţa creării şi întreţinerii unui show cum nu am mai văzut! Ştiu cum să alterneze melodii mai puţin cunoscute cu hituri producătoare de milioane în întreaga lume de ţi se face pielea de găină!

Am auzit duminică seara tot ce visam să aud live la un concert al lor (mai puţin Blaze of Glory): Bed of Roses, Always, You Give Love a Bad Name, Runaway, Bad Medicine, It’s My Life, In These Arms, I’ll Be There for You şi multe altele ce nu-mi vin acum în minte. Au încheiat apoteotic după fix trei ore (!) cu Twist and Shout, binecunoscuta melodie a Beatleşilor.

Sonorizarea a fost nemaipomenită, 15.000 de waţi de o claritate desăvârşită au încântat audienţa cocoţată pe blocurile dimprejur, în balconul lu’ Ceaşcă de la Casa Poporului, dar şi pe cei mai fericiţi aflaţi în primele rânduri în egală măsură.

Am plecat de acolo pe jos până în Dristor, anestziat de fericire şi răguşit, nerealizând decât acasă că picioarele prezentau dureri extreme şi umflături îngrijorătoare!🙂

Am adormit imediat ca un prunc fredonând “it”s my life, it’s now or never…” şi am descoperit cu surprindere că ieri dimineaţă memoria mea de scurtă durată îmi fredona acelaşi lucru!

Hai, v-am pupat, ne vedem mâine (sper😛 )!