O vacanţă pe cinste? Go Thassos! (Partea I) Thursday, Jun 30 2011 


Măi oameni buni, dragii mei, vreţi să plecaţi undeva şi nu prea ştiţi unde? Ascultaţi atunci la moşu’ o poveste pe cinste!

E povestea unui tărâm rupt din poze photoshopate de cataloage turistice. E povestea unui loc unde poţi merge şi fără să-şi vinzi rinichiul. E povestea unde atunci când eram mic visam să ajung, dar ştiam că visul e vis şi că nu va deveni aievea pentru simplul motiv că locurile acelea sunt o plăsmuire a unei fantezii, că nu au cum să fie reale… E povestea vacanţei noastre în Insula de smarald. Iat-o:

Am plecat din Bucureşti la 4 dimineaţa. Am încărcat cele două maşini până la refuz cu lucruri pe jumătate inutile şi am pornit optimişti spre graniţa cu Bulgaria. Am trecut-o fără ca vreunui vameş să-i pese că am vrea să-i arătăm că avem buletine sau paşapoarte. Am plătit câte 5 euro la două radare care ne-au detectat pe drum (unul la ieşire din Ruse, altul într-un sat aiurea, în care nici nu trebuia să intrăm pentru că-l puteam ocoli, dar aşa ne-o fi fost scris…).

Poliţiştii bulgari au o problemă. Dacă te opresc şi încep cu mustrări că ai depăşit viteza legală de 2 ori şi că trebuie să plăteşti 100 de euro amendă răspunsul e simplu: ia 5 euro sau scrie-mi procesul verbal. Şi aici e problema: sunt obligaţi să-l scrie în engleză, deci dacă veţi ştii acest amănunt 5 euro sunt banii pe care îi vor primi bucuroşi.

După ce am scăpat şi de a doua cotizaţie de 5 euro, drumul până la ultima benzinărie înainte de graniţa cu Grecia a fost normal. Pentru că, alt sfat, e bine să faceţi plinul în Bulgaria la ieşire, în principiu vă ajunge până reintraţi la întoarcere. Benzina/motorina e ok şi e şi mai ieftină decât în Grecia.

În Sofia trebuie să mai fiţi un pic atenţi (pentru că vă recomand să mergeţi prin Sofia, chiar dacă drumul e puţin mai lung) pentru că în intenţia de a evita treversarea oraşului trebuie să vă urcaţi pe centură.

Şi, voioşi, fix la ora 12 ajungeam să intrăm în Grecia. Voiam să pozez totul de aici încolo, poate de aceea am făcut poza asta mişcată şi cam aiurea, însă mi-a plăcut ce a ieşit, de aceea v-o arăt şi vouă:

Welcome to Greece!

Welcome to Greece!

Grecia cea aflată azi în frământări grave ne aştepta senină şi puţin dojenitoare că dacă o mai lungim mult cu recalculările de traseu ale GPS-urilor riscăm să pierdem de tot ziua de plajă, şi era păcat de aşa soare.

Nu ştiu bine cum am ajuns la ferryboat şi când, amorţit de stat pe locul co-pilotului, am făcut pozele astea:

 

Pescăruşii din fotografii sunt din cele câteva zeci care în momentul în care se aude sirena care vesteşte plecarea vasului din port încep să roiască în jurul acestuia ştiind că oamenii le dau de mâncare. Cerşesc deci un biscuite sau un pufulete şi vin atât de aproape încât dacă stai cu mâna întinsă, aproape te muşcă de degete.

Dupa alte trei-patru ore am ajuns în Thassos la vila rezervată de pe net. Locaţia – excelentă, în Skala Potamia, exact pe plajă. Camerele – imense, în jur de 40 metri pătraţi, la 30 de euro/noapte, cu kitchinetă, baie cu duş, trei paturi, o canapea cu două fotolii, TV, aer condiţionat, un balcon-terasă unde să te relaxezi la o cafeluţă şi toate cele, ni s-au părut nemaipomenite.

Am făcut o mică baie imediat ce am ajuns, pe plaja din faţa vilei care era cu pietricele. Nu a fost asta o problemă, 100 de metri mai încolo era o plajă cu nisip fin, destul de lată, cu de toate. Faza e că fiind cu maşinile, n-am făcut în două zile consecutiv plajă în acelaşi loc.

Insula are o caracteristică pozitivă însemnată, şi anume aceea că plajele sunt practic la poalele munţilor, apa de robinet care în restul Greciei este o problemă, aici provine de la izvoarele din munte, apoi căldura nu este atât de sufocantă ca şi pe continent, pe plajă respiri practic aer de munte amestecat cu briza mării, ceea ce e minunat!

Mai jos pun nişte imagini din prima zi de plajă şi închei postul pentru a îl continua în zilele ce urmează cu detalii din zilele următoare, deci staţi aproape:

Advertisements

Un post de mii de cuvinte – I Monday, May 30 2011 


Am primit vineri o leapşă onorantă… 🙂

Tomata a fost cea care, intuindu-mi microbul călătoriilor, mi-a retransmis o dulce povară pe care o prinsese la rândul ei din zbor din postul lui Dojo: leapşa ne îndema la inserarea într-un post (cel de faţă), a unor fotografii din peregrinările de peste ani pe care să le considerăm aproape de sufletul nostru.

N-am ştiut iniţial de unde să încep cu această încercare a mea, am zis aşadar s-o fac inginereşte 🙂 .

Am recapitulat locurile pe care le-am vizitat. Cele unde am ajuns, în ordinea în care am ajuns la ele şi de unde am găsit fotografii ce-mi plac: Franţa (Paris), Italia (Roma), Olanda (Amsterdam), Spania (Barcelona), Grecia (Sarti, Salonic), Franţa (Paris). Acestea sunt cele de la care am poze relativ recente. Lista s-ar completa cu Germania (Munchen, Berlin, Nurnberg), Grecia (Halkidiki), Turcia (Antalya, Kusadasi, Istambul), însă de acolo nu am fotografii care să răspundă cerinţelor acestei lepşe, sau nu am deloc, cum e cazul Germaniei sau Istanbulului.

Mă conformez deci cu plăcere şi iată ce scot din cufărul cu amintiri digitale, cu notele de subsol aferente (vă previn că nu sunt grozave din punct de vedere al unui profesionist în fotografie, însă îndemnul fetelor a fost să postăm ce credem că ne e aproape de suflet…):

Paris

Paris

Asta e prima poză pe care am făcut-o când am ajuns la Paris prima oară, în octombrie 2007. Deşi am visat toată viaţa să ajung la Paris de ziua mea şi atunci era prima oară, am prins o zi mohorâtă şi apăsătoare, apropiată de starea mea generală de spirit de atunci… Peste 3 ani am repetat figura, am fost cu Ciupercutza şi a fost minunat!

O poză pe care o iubesc de asemenea este şi cea care înfăţişează panorama Parisului. Fotografia este luată de la etajul cel mai de sus al turnului:

Vedere din Tour Eiffel

Vedere din Tour Eiffel

Chiar e minunat Parisul! Am mers atunci în locuri la care doar năzuiam cu ceva timp în urmă: Hard Rock Cafe, Disneyland sau Grădinile Luxembourg:

Paris

Paris

În toamna anului următor, 2009, am ajuns pentru prima oară în Cetatea Eternă. În comparaţie cu Parisul care m-a subjugat şi care mi-a răpit iremediabil sufletul, Roma mi-a oferit mult mai puţine emoţii, însă bucuria de a ajunge în locurile acelea pline de istorie şi prezent a fost imensă. Am ajuns astfel în locuri precum Fontana di Trevi sau Vatican, locuri a căror vizitare cu mijloacele mele proprii şi personale, mi-au rămas la rândul lor lipite de retină şi suflet:

Fontana di Trevi

Fontana di Trevi

Vatican

Vatican

A urmat Amsterdamul…! Am mers acolo cu patru buni prieteni pentru o săptămână, ca băieţii. Noi, ca scop oficial al vizitei, ne-am dus acolo pentru concertul U2… A fost un eveniment copleşitor, Amsterdam Arena ne-a surpins plăcut prin tot ce a însemnat organizare, iar cei de la U2, cu un megaconcert, ne-au mers la inimă:

Concert U2

Concert U2

Dar dacă tot ajungeam în ţara lalelelor, nu era păcat să stăm măcar o săptămână? Era! Aşa că am stat o săptămână memorabilă! Mi-a plăcut calmul oamenilor, mi-a plăcut oraşul plin de biciclete, mi-au plăcut acolo locuinţele lacustre şi aerul de boemă şi libertate inspirat de cartierul roşu (The Red Light District) 🙂 :

Cartierul roşu

Cartierul roşu

 Şi am ajuns la vilegiaturile de anul trecut, 2010! Am lungit prea mult această postare, drept pentru care am să spun povestea magică din Barcelona, Sarti şi Paris într-un post viitor. Asta şi pentru că în Sarti şi Paris am fost însoţit de Ciupercutza, amintirile sunt dragi şi apropiate, deci ar fi mai mult de povestit… 🙂

Mă opresc deocamdată, vă dau întâlnire în zilele următoare la un alt post de mii de cuvinte. Acesta, pe lângă cele 674 de cuvinte efective, conţine şi 10.000 de cuvinte exprimate prin fotografiile cu care l-am împodobit… 🙂

Pasez leapşa mai departe către Silviu, îl ştiu călător şi pasionat de fotografie, ne va surprinde frumos, am eu aşa un feeling…

Brăila Monday, Apr 25 2011 


Aşa cum am spus, de Paşte am mers la Brăila.

Nu mai fusesem până acum, eram curios să văd cum arată oraşul care între cele două războaie mondiale găzduia bursa de grâu, locul unde se stabilea preţul grâului ÎN LUME. Aici e locul unde bogătaşii greci îşi construiau mori precum aceasta (cu care azi nimeni nu ştie ce să facă!!!!):

Moara lui Violatos

Moara lui Violatos

Oraşul, odată o metropolă cosmopolită, cu un potenţial imens datorat în principal aşezării sale geografice, este astăzi aproape o ruină unde casele vechi ale armatorilor bogaţi stau să cadă peste trecătorii de pe trotuare. Majoritatea acestor case a fost confiscată cu japca de către elita comunistă de după război şi astfel s-a mai salvat cât de cât ceva. Mi-a plăcut la nebunie o casă a unui fost armator grec, astăzi printre puţinele renovate din oraş şi transformate în muzeu-casă memorială a nu-ştiu-cui:

Casă de armator grec...

Casă de armator grec...

Lipsa de bani, faptul că industria care ţinea oraşul în viaţă a dispărut (pe vremea comunismului aici era un combinat de celuloză şi hârtie, o fabrică de excavatoare, şantierul naval şi alte câteva), plecarea tineretului în putere prin Spania sau Italia, dau oraşului de azi o imagine de oraş părăsit, plin de pensionari şi fără speranţa de a mai redeveni ce-a fost odată.

Oraşul e măricel, deştept desenat, are o faleză de promemadă largă la Dunăre din care pleacă şi în care se întorc străzile pe traiectorie de semicerc, parcuri curăţele, dar nimic din ce-au încropit primarii postdecembrişti nu pare că a avut o gândire limpede, unitară sau de lungă durată. Iată cum arăta faleza sâmbătă dimineaţă:

Pe faleză

Pe faleză

Dunărea la Brăila

Dunărea la Brăila

La câţiva kilometri de oraş se află o binecuvântare naturală numită Lacu Sărat. Am mers acolo, este organizat ca o staţiune în toată regula, evident ca şi aici ar mai fi de investit pentru sistematizare, însă n-arată rău, iar apele sărate din lac se spune că ar fi chiar mai sănătoase decât cele de la Eforie. Am ajuns şi acolo, iată şi o fotografie a micii bisericuţe foarte bine îngrijite de măicuţele care au un schit în apropiere:

Lacu' Sărat

Lacu Sărat

Nu se întrevede nicăieri încercarea de a se reda faţa bătrânelor clădiri boiereşti, multe din ele au fost revendicate şi lăsate aşa, altele nu au fost nici măcar revendicate. Bogaţii oraşului şi-au ridicat în schimb vile de prost gust pe faleză, vile noi şi scumpe ca din acelea cu care ne-am obişnuit să vedem la orice funcţionar ajuns sus şi plătit cu banii statului…

Casă pe faleză

Casă pe faleză

Pentru un oraş în letargie însă, numărul de Audi Q7 albe e ciudat de mare. Ele aparţin în majoritate minoritarilor ca să zic aşa, au şi ei cocalarii lor raşi în cap cu burtă şi pitzipoanca la breloc, şi încă în numar îngrijorator de mare…

Sentimentul că din oraşul ăsta un gospodar bun ar putea face minuni m-a urmărit tot timpul. Sunt atâtea căi de a obţine bani de la instituţiile europene, bani nerambursabili, cu care să renovezi minunile alea… O fi auzit primarul de aşa ceva?! Mai ales că, am uitat să spun, Brăila, spre deosebire de alte oraşe, din nu ştiu ce motiv, a fost ferită de frenezia demolărilor comuniste, oraşul vechi e destul de bine delimitat, iar ce s-a construit nou s-a construit pornind de la ce era deja, fără să se demoleze ca în alte părţi, deci ar exista un punct importtant de la care să se pornească în refacerea imaginii sale…

Revenind la mine şi la Ciupercutza, care şi-a sărbătorit acasă la ea cele 36 de primăveri (La Mulţi Ani, darling!), noi zic, am fost răsfăţaţi acolo, ne-am plimbat, am dormit şi am mâncat (moderat). Am luat oraşul la picior în lung şi-n lat, n-am stat o clipă, iar ea s-a dovedit un bun ghid şi cunoscător al oraşului natal.

Cu Ciupercutza

Cu Ciupercutza

Cam aşa am petrecut noi de Paşte, sper că şi la voi a fost ok!

Cluj-Napoca Tuesday, Apr 5 2011 


Clujul este un oraş cu care în mod normal nu am nici o legătură! Sunt născut-crescut în Piteşti, iar din 1992 locuiesc în Bucureşti.

Cu toate acestea, de prima oară (era undeva prin 1986) cand am văzut oraşul ăsta, mi s-a agăţat de suflet într-un mod special şi inamovibil. Nu mă întrebaţi de ce îmi place.

Îmi place pentru Grădina Botanică, îmi place pentru accentul oamenilor locului, imi place pentru calmul lor, îmi place pentru priveliştea de sus de pe Belvedere, îmi place pentru terasele din centru, îmi place pentru catedrale şi statuile lui Matei Corvin şi Avram Iancu, vă spun, nu ştiu de ce îmi place! 🙂

Catedrala Romano-Catolică

Catedrala Romano-Catolică

Are un farmec al lui, are o mireasmă erudită, dă senzaţia unui oraş temeinic (deşi oamenii locului se pot plânge pentru multe lucruri şi chiar o fac).

Mi se pare întotdeauna, atunci când revin în Cluj, că dacă aş fi avut posibilitatea să aleg, în 1992, între Cluj şi Bucureşti, aş fi ales poate Clujul. Dar spun asta cu mintea de acum şi cu subiectivitate, deci “poate”.

Am mers vineri cu treabă la Cluj. Am plecat cu avionul la 7:45 şi m-am întors în Bucureşti în aceeaşi după-amiază la ora 16:45. Drumul a fost cam obositor, pentru că scurt fiind (de doar o oră), nu ai timp nici să citeşti, nici să joci Angry Birds ca lumea, nici să tragi un pui de somn (sau poate eu n-am reuşit asta pentru că le-am încercat pe toate? 🙂 ). Am avut parte de vreme foarte bună (vezi poza, a fost cald şi senin, o adevărată zi de primăvară).

Am terminat treaba în timp record, m-am văzut pentru prânz cu cineva şi apoi m-am grăbit spre aeroport.

Însă dimineaţă când am ajuns (pe la 8:30), am avut o “fereastră” până pe la 10:45, aşa că l-am rugat pe taximetristul care m-a luat de la aeroport să mă lase undeva în centru, unde-o vrea el, să beau o cafea. “A, ştiu unde să vă las domnu’, avem o cafenea în centru, Diesel îi zice, unde se duce toată lumea bună.”

Nu ştiu ce înţelegea el prin “lume bună”, omul a fost bine intenţionat, cert e că am ajuns în Diesel… Cum să vă spun… Aţi fost vreodată, dimineaţa, sau chiar în timpul zilei la vreo cafenea din Dorobanţi? Dacă da, cunoaşteţi fauna, dacă nu v-o creionez eu: cocălăraşi care freacă menta sunt cei ce semnează zilnic condica la astfel de cafenele.

Toţi cu iPhone 4 (minim) pe masă, la vedere, de bebelou (am stat vreo juma’ de oră, n-a sunat nici unu’, nu s-a vorbit la nici unu’). Se schimbă impresii, valută, se citesc tabloidele zilei (pe care le comentează cu barmanii!): “auzi Ciobi, s-o logodit Bianca lu’ Bote cu Cristea, şi p-asta ai ratat-o fraere, rămâi clar neînsurat!”, şi alte asemenea aroganţe 🙂 .

E fain în Cluj, e oraş frumos, aşa că am plecat să dau o tură de centru, nu mai rezistam în Diesel… Am făcut poza de mai sus (am pus-o pe Facebook şi lumea a crezut că e păcăleală de 1 aprilie, cu unii dintre ei mă văzusem cu o seară înainte în Bucureşti), m-am plimbat pe strasse şi aproape de 11 m-am îndreptat către întâlnire.

O să mă mai duc pe-acolo ori de câte ori voi mai avea ocazia, e un oraş care creşte mereu (nu neapărat şi frumos, s-au tras nişte construcţii futuriste în oraşul vechi de te ia cu ameţeli) şi care mereu mi-a dat un sentiment de bine transmiţându-mi o impresie de cosmopolitism.

So long Paris! Tuesday, Oct 19 2010 


Scriu la postul asta de pe data de 13 octombrie, am tot lucrat la el si nu am reusit neam sa il termin…

Greu e sa pleci din Paris, şi la propriu şi la figurat!

După patru zile pline de umblat, de mâncat în locuri pitoreşti, de vizitat locuri de legendă şi alte asemenea, vine ziua plecării. Mulţi detestă ziua plecării, mie într-un fel îmi place. Ştiu că ajung la mine acasă, şi unde-i e mai bine omului decât la casa lui? Nasol e însă dacă ai bilete la o cursă low cost, care pentru că e low cost funcţionează pe principiul: “la cât plăteşti mai ai şi pretenţii?!”. Pentru că, dacă la plecarea din Bucureşti spuneam că a fost OK cu Blue Air (în sensul că n-a întârziat decât jumătate de oră), venirea s-a transformat în poveste: trei ore de întârziere la plecare însemnând una peste alta că ne-am trezit la 6:00 am şi am ajuns în Bucureşti la 6:00 pm!  Destul însă cu partea umbroasă a aventurii, ăsta e un blog pozitiv, aşa că în continuare vă vom prezenta frumuseţi şi emoţii pozitive!

Prima zi e clară, am descris-o în post-ul anterior dedicat vizitei la Paris.

Ce a urmat va avea descrierea în cele ce urmează.

Aşadar, ne-am început ziua a doua la o cafea în Montmartre (cartierul în care am şi stat):

cafea

cafea

Am mers apoi la Sacre Coeur, am vizitat şi biserica efectiv, dar am urcat şi sus în “clopotniţa” mare:

Sacre Coeur

Sacre Coeur

Vedere de sus din Sacre Coeur

Vedere de sus din Sacre Coeur

Plimbarea a durat destul de mult, am continuat pe jos prin Montmartre, am mâncat sandwichuri de la un magazin cochet şi haios, apoi am mers spre centru, oprindu-ne în Louvre:

In Louvre

In Louvre

Piramida mare

Piramida mare

In Louvre

In Louvre

În Louvre, mai exact în ceea ce ei numesc Carrousel du Louvre, adică un soi de centru comercial unde sunt prezente cu magazine mari firme precum Apple sau Virgin…:

Apple Store

Apple Store

Virgin

Virgin

… am dat de o chestie hazlie care de fapt ne arată cum ştiu profesioniştii să facă bani şi din rahat: o toaletă, toaleta din Louvre, unde, în afară de taxa de intrare de 1 Euro,  este un magazin de “obiecte specifice”, de la capace de WC din lemn natural de…, cu preţuri astronomice, evident, până la hârtie igienică cu tot felul de imprimeuri. Cel mai tare exponat la această categorie am considerat că este de departe hârtia igienică ce avea un imprimeu cu… Sudoku! 🙂 Preţul, tot astronomic, al unei role fiind de 9,90 Euro! (aştept comentarii deocheate pe această temă) 🙂

Sudoku

Sudoku

N-am intrat în muzeul propriu-zis în ziua respectivă, ne-am amânat asta pentru a doua zi pentru că, după ce ne-am prostit în Apple Store vreo oră, am realizat că am mai avea pentru vizita efectivă tot vreo oră, şi era păcat să alergăm aiurea. Ne-am îndreptat aşadar per pedes spre Notre Dame, pe cheiul Senei:

Cheiul Senei

Cheiul Senei

Spre Notre Dame

Spre Notre Dame

Notre Dame

Notre Dame

Notre Dame2

Notre Dame2

După cum se poate vedea şi din imaginile alăturate, am avut o vreme super, în timp ce la Bucureşti erau vreo 8 grade cu ploaie rece, la Paris erau vreo 24-25 cu soare şi cer perfect senin…!

Am traversat apoi Sena spre Cartierul Latin:

Cartier Latin

Cartier Latin

…şi am mers spre Grădinile Luxembourg, pe St, Michel, pe lângă Sorbona:

St. Michel

St. Michel

Sorbona

Sorbona

Place de la Sorbone

Place de la Sorbone

Faza nasoală a fost că Grădinile Luxembourg erau… închise!

Grădinile Luxembourg

Grădinile Luxembourg

Ne-am imbarcat pe metrou de acolo, ne întâlneam cu cineva la un restaurant foarte franţuzesc in Montmartre, lângă noi. Asta a fost a doua zi, joi 7 octombrie.

Vineri am început sănătos: omletă huge şi plimbare pe jos până în Place Pigalle:

Decat o omleta

Decat o omleta

Aici am dat de-o chestie super, un fel de telefon public la prima vedere, dar care era de fapt un fel de computer, iPad mai degrabă, cu internet de mare viteză asigurat de Orange, de unde puteai sa consulţi linkuri utile, orice de pe internet, mail şi ce vrei tu din online, totul de la un touchscreen…!

Online on(the)street

Online on(the)street

Am plecat de acolo mai degrabă blazaţi, dar ne-am revenit în muzeul erotismului, pe care l-am vizitat la sfatul Monicăi din commenturile la postul meu anterior (thanks Monica!). Fain, nu porn, ci o desfăşurare de exponate din toate timpurile şi locurile, totul referitor la erotism şi cum a fost el perceput şi folosit de-a lungul veacurilor, de către diferitele civilizaţii:

Erotic Museum

Erotic Museum

Am plecat spre centru, am aterizat în curtea Palatului Regal, plin la ora prânzului de oameni normali care stateau şi savurau câteva clipe de linişte în natură:

Palatul regal

Palatul regal

După care, direct în Louvre, vinerea e deschis până la ora 21:00, nu mai spun că e gratuit tot timpul pentru pensionari, studenţi, persoane cu dizabilităţi… Nu pun poze din Louvre, e plin netul, totuşi aş vrea să pun una haioasă (spun haioasă pentru a-mi demonstra marea ignoranţă faţă de o sculptură minunată a marelui Gianlorenzo Bernini, cel care, alături de Michelangelo, pare a fi cel mai prolific sculptor din istorie):

Hermafrodit 1

Hermafrodit 1

Hermafrodit 2

Hermafrodit 2

Am ieşit într-un târziu din Louvre, am plecat pe cheiul Senei spre Cartierul Latin, morţi de foame. Am trecut pe lângă multe restaurante pline, de toate naţiile şi care mai de care mai sugestiv denumite:

Restaurant Fou Thai

Restaurant Fou Thai

Am mâncat până la urmă într-un mic bistro cu specific franţuzesc, nu prea ştim exact ce, dar lucruri delicioase… 🙂

Am plecat apoi agale spre Piaţa Bastilia, am trecut peste renumitul pod plin de lăcăţelele îndrăgostiţilor, unde aceştia vin, îşi jură credinţă veşnică, leagă lacătul de grilajul podului şi apoi aruncă cheiţa în Sena:

Lacăte

Lacăte

Am mers mai departe, afară era plăcut, ne-am aşezat pe bordură vis-a-vis de doi muzicanţi ambulanţi si am ascultat o repriza ad-hoc de jazz-rock-rithm&blues minunată…

Am încheiat seara obosiţi morţi în Piaţa Bastilia printre trupe de Street Dance şi lume veselă:

Piaţa Bastilia

Piaţa Bastilia

Ziua de sâmbătă nu are mare mare istorie, a fost zi de shopping, am hoinărit prin Galeriile Lafayette vreo 6 ore, şi am încheiat totul pe Champs Elysee la un restaurant foarte fancy…

Galeries Lafayette

Galeries Lafayette

De duminică nu ştiu dacă vreau să povestesc, Blue Air s-a stricat la final, am decolat cu 3 ore întârziere, am fost ţinuţi în aeroport aproape fără informaţii ca nişte…români. Totuşi sunt de amintit imaginile de lângă minunatul orăşel Tille de lângă aeroport, oraş vizitat în 20 de minute şi care părea idilic cu adevărat în orele dimineţii răcoroase de octombrie:

Tille 1

Tille 1

Tille 2

Tille 2

Tille 3

Tille 3

Am decolat, cu 3 ore întârziere, cum am spus, am avut parte de vreme bună şi în aer, aşa că avem poze şi de acolo! 🙂

Italia de sus 1

Italia de sus 1

Italia de sus 2

Italia de sus 2

Cam asta a fost aventura pariziană, a fost frumos, am avut noroc de vreme bună, de hotel super (Comfort Inn Saint Pierre). Credeam că amintirile se vor estompa, pentru ca postul ăsta trebuia scris de vreo săptămână (de fapt atunci a fost început, dar ştiindu-l stufos mi-a cam luat din spor), însă azi, retrăind prin poze şi cuvinte totul, mi s-a părut că totul e la fel de viu şi luminos ca atunci când s-a întâmplat.

Ufff! Gata! Nu-mi vine să cred, am terminat postul cu Paris!

Paris – prima zi… Thursday, Oct 7 2010 


Nu sunt multe de spus, mai ales ca a fost o zi foarte obositoare…

Voi reveni la intoarcere cu detalii de la fata locului.

Pentru moment postez cateva poze care rezuma drumurile noastre de astazi printr-un Paris tomnatic, insa cald (daca la Bucuresti am inteles ca au fost 8 grade si ploaie rece, aici au fost 16 si ploaie slaba, sporadica):

Vedere din camera de hotel (cu Sacre Coeur in fundal)

Vedere din camera de hotel (cu Sacre Coeur in fundal)

  (more…)

Există un Paris nevăzut de turişti? Tuesday, Sep 28 2010 


…abia aştept să revăd Parisul! Ştiu, e mare, a imens, e frumos, e impunător, are tot ce trebuie pentru a ţi se lipi de suflet, şi poate de aceea nu mă mai pot gândi la altceva.

Am o provocare pentru voi, cititorii mei:

Se dă un oraş, în cazul nostru Paris. Vă postez şi o poză din Turn ca să vă fie mai uşor. 🙂 :

Parisul din Tour Eiffel

Parisul din Tour Eiffel

Plec la Paris anul ăsta exact de ziua mea. Vreau să ajung acolo, să îl respir, să îl simt, să mă transform pentru câteva zile în ghidul lui pentru Ciupercutza. Vom zbura cu Blue Air, sper să n-avem surprize, eu de obicei am fost ferit de aşa ceva, dar cine ştie. Oricum ar fi însă zborul, numai ideea că la capătul celor trei ore ne aşteaptă Parisul ne linişteşte.

Eu am mai văzut Parisul în 2007, am trecut testul noului venit, acum am să-l revăd aproape cunoscându-l, nu?

Şi acum provocarea: în afară de obiectivele “clasice” aştept de la voi sugestii de obiective de vizitat. Ceva nou însă, nu foarte turistic, un restaurant fain, o locaţie ferită de aglomeraţiile turistice, înţelegeţi voi! Nu avem multe zile la dispoziţie, e mai mult un weekend prelungit (de miercuri până duminică), nu o să alergăm neapărat să murim pentru a bifa toate tablourile din Louvre, dar am vrea să gustăm şi din Parisul care nu apare în ghidurile turistice.

Nu am mai fost până acum niciodată în vreun oraş străin cu intenţia de a-i vedea anumite locuri ştiute şi frecventate numai de localnici, însă ştiu că ele există în Paris ca oriunde în lume. Oamenii tind să păstreze aceste locuri departe de ochii scrutători şi de multe ori indiscreţi sau deranjanţi ai turiştilor şi, deşi Parisul e un oraş parcă gândit spre a fi o atracţie turistică, nu mă îndoiesc că are şi astfel de locuri. Şi mai ştiu că mult din aerul sau unicitatea unui loc sunt date de oamenii normali, de cei care îşi trăiesc viaţa între zidurile acestei cetăţi majestuoase.

Tot ce a dezvăluit până acum Internetul pentru mine apropos de Paris promovează un loc, un hotel, un restaurant, un muzeu sau o atracţie clasică. Vreau mai mult de la Paris, ştiu că poate, mă ajutaţi? 🙂

Stare post-vacanţă Wednesday, Aug 25 2010 


M-am întors duminică din Grecia… Greu! Greu la capitolul recovery! Încă sunt în starea în care dacă mă uit la ceas la ora 10 îmi zic: “iar ajung târziu pe plajă! 🙂 “!

N-am scris nimic imediat ce am sosit în ideea să las să se mai sedimenteze gândurile, dar văd că n-am şanse, mi-e greu şi n-am apuc deloc!

Drept pentru care, las lenea la o parte, că asta e de fapt, şi aştern:

Întreaga vacanţă a avut 3 părţi: două dintre ele (transportul) care au fost cam de coşmar pentru că mergând by bus 16 ore n-avea cum să fie altfel şi una (şederea propriu-zisă) care a meritat tot ce a însemnat neplăcut în celelalte două!

Am mers în Sarti, Halkidiki şi am redescoperit Grecia şi Marea Egee aşa cum le ştiam din 1998: minunate, primitoare şi de revăzut oricând!

Sarti Beach, Greece

Am avut parte de super vreme, de apă caldă şi foarte curată. Nu pot spune că m-am aşteptat la mai mult şi nu pot spune că aşteptările mi-au fost înşelate în vreun fel de vacanţa asta!

Am mâncat (cam) mult şi de toate, am încercat câte taverne am putut, am savurat berea locală (Mythos) care merge, de vară, am băut şi ceva vin de-al lor, am stat la soare, am dormit şi m-am răsfăţat. Aveam (cred eu) nevoie de ieşirea asta apărută aproape de nicăieri şi materializată în mai puţin de o săptămână. Şi încă ce frumos, calm şi liniştitor s-a putut materializa! Trebuie să fi fost vreo aliniere de planete-ceva, că prea au ieşit toate nemaipomenit în ultimele 3 săptămâni şi câteva zile! 🙂

Am revăzut şi Salonicul într-una din zile, l-am plăcut iar, l-am pozat, i-am admirat clădirile frumoase ca acoperite cu glazură de marţipan, cu balcoanele lor generoase şi umbrite de storuri:

Salonic, clădire in Aristoteli Plaza

Am mers pe malul mării din Plaza Aristoteli până la Turnul Alb, trecând pe lângă cafenele mai mici sau mai mari, încântătoare toate, diferite şi la fel în acelaşi timp:

Faleza şi Turnul Alb

Am băut cafea în Plaza Aristoteli la o cafenea mică şi cochetă:

…prăjiturelele au fost din partea casei, ca şi apa rece, aşa oferă grecii tuturor clienţilor lor, indiferent dacă iei o cafea pe plajă sau în cea mai fancy cafenea din centru.

Am trecut prin renumita piaţă centrală, curată şi bine garnisită:

...nişte măsline!

Am mâncat de prânz la o terasă recomandată de un localnic ce ne-a vazut dezorientaţi pe stradă:

Kitchen Bar

Ne-am întors în Sarti şi ne-am balacit vreo oră în marea care parcă ne aştepta bosumflată că dimineaţă n-am vizitat-o:

Aegean Sea

D-aia spuneam la începutul postului că e greu să îmi revin, mi-e dor de imagini de genul:

Tavernă, plajă, mare (în ordinea numerelor de pe tricou)

În loc de încheiere mai pun o poză, e păcat să o las în uitare:

În loc de încheiere...

Barcelona Tuesday, Jul 13 2010 


Fain oraş Barcelona! 

Mi-a mers la inimă! 

E făcut precum Salonic sau New York cu străzi paralele tăiate de alte străzi paralele, perpendiculare pe ele. 
E mare, imens chiar, are de toate, are o stradă de promenadă superbă (La Rambla) unde oameni de tot soiul (de la turişti la bătrâni localnici de 80 de ani se plimbă de dimineaţa până seara). 

Lumea trăieşte foarte bine, au aer de oameni fără griji, dar îngrijoraţi. De ce se îngrijesc ei? De faptul că nu sunt lăsaţi să se despartă de Spania. De faptul că ei, Catalunya, nu sunt recunoscuţi ca stat! Şi pentru asta ies în stradă, cu căţel, cu purcel, 1.100.000 de oamenia!… Şi de la o asemenea desfăşurare de forţe nu se încurcă circulaţia! Nici de la vizionarea unui meci de fotbal în care se decide dacă Spania iese sau nu campioana lumii nu se blochează circulaţia în oraş! Ca român, am avut o mică problemă să asimilez chestia asta! Dup-aia, încercând să gândesc precum un om normal, a fost totul mai simplu. 

Pentru cineva încântat de shopping, Barcelona, ca multe oraşe mari din Spania, Italia, Franţa sau Olanda, are în luna iulie a fiecărui an desfăşurarea de superoferte materializate în reduceri ce duc o cămaşă la Zara sau H&M la 5 sau 7 euro. Drept pentru care, dacă te saturi de plajă, plimbări sau vizite la obiective, ai ce face! Dar atenţie, nu o face duminica, în Barcelona nu e deschis nici un magazin serios duminica. Un singur centru comercial, în port, lângă Rambla del Mar (adică în portul nou), este deschis pentru shopping duminica şi ăsta este full de cumpărători întârziaţi sau neavizaţi. 

Apropos de vizitele la obiectivele turistice, Barcelona, ca şi Milano, Istambul sau alte capitale ce se hrănesc la greu din turism, au acel sistem de City Bus care îţi permite, contra unei sume, să vezi dintr-un autobuz decapotabil tot ce e de văzut, şi să poţi să coborî unde vrei pentru a vizita, urmând ca pentru acelaşi bilet să îţi continui vizitarea oraşului cu alt autobuz al aceleiaşi companii.

Revenind la impresii, oraşul are de toate: lume pestriţă, străzi largi, restaurante pentru toate gusturile şi buzunarele, o plajă lată şi lungă, obiective turistice multe: 

Plaja inaugurată cu prilejul Olimpiadei de vară şi pentru care s-a dragat nisip din larg (în fotografie este surprinsă cam o treime din lungimea ei!):

Plaja Barceloneta

Plaja Barceloneta

Un port special pentru iachturi ocupat până la refuz de minuni costisitoare:

Parcare iachturi

Parcare iachturi

Parcul Guell:

Parc Guell

Parc Guell

Salamandra lui Gaudi din Parcul Guell

Salamandra lui Gaudi din Parcul Guell

Renumita Sagrada Familia a lui Gaudi, care n-a fost terminată de acesta şi ale cărei planuri nu au ajuns în contemporaneitate, drept pentru care specificata contemporaneitate a încercat să continue munca maestrului facând asta printr-o adjudecare a lucrărilor către o firmă care nu era tocmai calificată pentru aşa ceva, iar rezultatele se văd şi sunt detestate de barcelonezul de rând:

Fatada noua Sagrada Familia

Fatada noua Sagrada Familia

Fatada Sagrada Familia in viziunea lui Gaudi

Fatada Sagrada Familia in viziunea lui Gaudi

Stadionul echipei FC Barcelona, care a fost transformat de o echipă de marketing capabilă într-o adevarată mină de aur, aducătoare de venituri din te-miri-ce. Terenul, ca şi stadionul sunt impecabile. Din tribune, de oriunde te-ai afla, vezi tot terenul perfect, au un cult pentru istoria şi performanţa lor foarte bine pus la punct, dar recunosc şi că, de exemplu, meciul pierdut în faţa Stelei în finala Cupei Campionilor din 1986 a fost una dintre cele mai negre întâmplări din istoria lor…!

"Mas que un club" de la nivelul terenului

"Mas que un club" de la nivelul terenului

Terenul vazut de pe scaunul cel mai de sus de la tribuna 1

Terenul vazut de pe scaunul cel mai de sus de la tribuna 1

Una dintre cele mai negre seri din istoria clubului - infrangerea suferita in fata Stelei

Una dintre cele mai negre seri din istoria clubului - infrangerea suferita in fata Stelei

…şi nu în ultimul rând, La Rambla, strada principală de promenadă a omului de rând de prin partea locului, dar şi aspirator pentru turiştii (enorm de mulţi) veniţi din toate părţile lumii:

Scissors man pe Rambla

Scissors man pe Rambla

Personaj pe Rambla

Personaj pe Rambla

O prietenă m-a rugat să fac un clasament al capitalelor văzute de mine până acum: aş situa Barcelona undeva după Paris şi înainte de Roma. Dar asta aş face-o eu.

Totodată mi-a lasat o impresie bună mâncarea de acolo. Nu poţi merge la Barcelona fără să mănânci o paella sau fără să bei o sangria. Dar trebuie sa ştii unde sa faci asta, pentru că, aşa cum e la latini, ţi se poate întâmpla să te alegi cu o toxiinfecţie de toata povestea… Deci, mâncaţi paella şi beţi sangria în port, pe acolo pe unde sunt parcate iachturile, eu aşa am făcut, şi uite ce-a rămas:

Paella epuizata

Paella epuizata

Nu am stat mult în Barcelona, dar mi-a fost oarecum suficient să văd că e un oraş fooooooarte liber şi libertin: e gayfriendly, poate foarte gayfriendly, este permis consumul şi detinerea de cantităţi mici de marijuana sau alte asemenea, este totodată foarte uşor de asimilat şi de simpatizat de către oameni de diferite religii, orientări şi concepţii.

Parerea mea personala este că femeile din Barcelona, precum şi bărbaţii de acolo nu sunt oameni frumoşi, ba din contră, cam urâţei… În ciuda acestui lucru, copii lor sunt foarte frumoşi…! Să-mi explice cineva asta, please!

Ce mi-a atras de asemenea atenţia este că în restaurantele cu diferite specificităţi (japoneze, chinezesti, siriene, turceşti) eşti servit de oameni de naţioanalitatea respectivă, ceea ce la noi…

De asemenea, străzile, mii la număr cred, care sunt mici şi pe care, dacă în Bucuresti ar exista, eu unul nu m-aş aventura, par şi sunt destul de sigure şi pline de restaurante de diferite feluri unde poţi intra şi mânca aproape fără teama de a greşi.

De asemenea, oraşul este foarte bine administrat, organizat, curăţat etc… Dacă a doua zi după demonstraţia celor 1.100.000 de oameni nu părea că ar fi trecut nimic pe acolo, în condiţiile în care asta ar însemna că au fost la demonstraţie jumătate din locuitorii Bucureştiului…!

Transportul în comun merge brici, metroul şi autobuzele au programul de venire afişat pe afişaje electronice în toate staţiile, şi acest program este sfânt!

Pentru un om care vine prima oara acolo, indiferent că ajunge pe calea aerului sau altfel, totul este foarte logic, uşor de accesat, usor de înţeles, asa cum şade bine oricărui oraş care scoate venituri imense din turism, şi care face din turism principala sursă de venit a unei zone destul de întinse din punct de vedere geografic.

Nu ştiu dacă aş mai putea adăuga multe, poate doar detalii referitoare la costuri. Este scumpă viaţa de turist în Barcelona, nu la fel de scumpa ca la Paris, şi poate, la ce nivel de calitate îţi este oferită este relativ similară cu cea din Bucureşti. Spun asta pentru că, dacă în Bucureşti nu prea găseşti hoteluri ok sub 60 de euro camera pe noapte, acolo poţi găsi şi la 50 de euro camera pe noapte. De asemenea, o masă îmbelşugată în port, acolo unde spuneam că mănânci bine şi sigur se duce cam la 20-30 de euro de persoană în condiţiile în care totul este proaspăt şi nu ţi-e frică de ceea ce urmează să mănânci sau să bei.

Astea ar fi primele impresii la cald, aş mai avea poate, dar nu s-au sedimentat, drept pentru care vă invit să speraţi la o continuare…! 🙂

%d bloggers like this: