În timpurile astea, în care ziarele de sport scriu despre fotbal 16 pagini din 16, încercările altor federaţii de a-şi promova sportul pe care îl patronează sunt puţine şi fără rezultate notabile.

Nu acelaşi lucru pot spune că se întâmplă în ultimii ani cu Federaţia Română de Rugby. Am drumuri destul de dese prin prisma afacerii mele în zona în care se află stadionul Stejarilor şi am văzut evoluţii notabile acolo ca şi în campaniile lor de a populariza acest frumos joc de echipă.

Nu au fost investiţii de milioane şi milioane de euro pe an ca în fotbal. Şi totuşi fotbalul nostru e în liga penibilului pe când rugby-ul, prin echipa naţională de seniori, participă la Cupa Mondială din Noua Zeelandă din această toamnă! Am înţeles că oamenii de-acolo au fost buni gospodari şi că banul nu e totul, în sport te afirmi dacă ştii cum să te organizezi!

Am prieteni care îndrăgesc sportul ăsta şi înainte de a mă gândi cum va suna acest post de promovare a paginii de Facebook a unei competiţii internaţionale organizate pe meleagurile noastre (IRB Nations Cup) mi-am zis că lor le va face plăcere să afle şi de la mine de eforturile despre care vorbeam mai sus.

Mi-am adus aminte când am primit această propunere şi de o întâmplare pe care am trăit-o la Paris în 2007. Am ajuns acolo exact în zilele în care avea loc Cupa Mondială organizată de Franţa ca ţară gazdă, cu unele meciuri însă şi în Ţara Galilor şi Scoţia. Parisul era împânzit de simbolurile Cupei Mondiale, dar ce mi-a atras atenţia a fost ce vedeţi în poza de mai jos: o uriaşă minge de rugby ce domina împrejurimile suspendată deasupra primului etaj al turnului Eiffel:

WRC Paris 2007

WRC Paris 2007

Chiar pe 6 octombrie, de ziua mea, Franţa avea meci cu Noua Zeelandă la Cardiff. Franţa a câştigat la limită, cu 20-18 iar oamenii din Paris, înainte să se inunde străzile pentru a se bucura de marea victorie, s-au oprit în loc sau s-au ridicat de la terase cu mâinile în dreptul inimilor pentru a cânta Marseilleza! Eu atâta emoţie colectivă împărtăşită în acelaşi moment nu am mai trăit!… Mi-a plăcut unitatea lor, mi-au plăcut ochii lor plini de mândrie, nu am auzit nici un cuvânt urât despre adversari la nimeni pe stradă!

Şi toate acestea mi-au fost explicate mai târziu de un amic iubitor de rugby: n-ai să auzi aşa ceva aproape niciodată pe un stadion de rugby! Nu vei merge acolo decât să asişti la o întâlnire bărbătească, dură şi frumoasă dintre două echipe care se respectă. Ambele echipe ştiu câtă sudoare au depus la antrenamente, se respectă pentru asta şi pe ei şi pe adversarii lor!

Am aşadar tot respectul pentru oamenii de la noi care au înţeles că dacă se deschid spre online, spre moduri de promovare moderne, vor avea mult de câştigat şi la nivelul imaginii între tineri dar şi la capitolul awareness!

Respect evident şi pentru iniţiativa lui Chinezu de popularizare prin bloguri a paginii de Facebook a competiţiei despre care am spus mai sus în special şi a acestui sport în general! Mergând pe ideea că un lucru promovat cum trebuie aduce rezultate frumoase, a încercat să pună umărul la scoaterea acestui sport din anonimat în online-ul de la noi (şi nu fac asta ca să-l perii😀 , n-am de ce, fiecare îşi cunoaşte valoarea şi locul în munca lui).