Toată lumea e agasată de vremea asta care nu se mai hotărăşte să se mai încălzească odată! Visăm deci la soare şi la mare!

Visăm la plaje cu nisip alb, la şezlonguri însoţite de umbrele şi bere rece. Majoritatea celor cu care vorbesc se plâng de vremea capricioasă caracteristică Londrei şi visează la vară.

Chiar dacă vara va veni (că trebuie să vină odată şi-odată) cu zile caniculare, eu cel puţin abia aştept!

Tânjesc să plec departe şi să lenevesc, cu telefoanele închise şi departe de monotonia implacabilă a vieţii extra-vacanţă, pe-o plajă ca asta:

Plajă

Plajă

E oare mult ce visez? Nu ştiu, poate e mult, poate e puţin, dar în ultima săptămână visul ăsta mă bântuie insistent. Şi mă gândesc să-i dau curs.

Parcă anul ăsta nu mă mai cheamă niciun oraş renumit să-i bat străzile, parcă anul ăsta, mai mult ca niciodată, vreau să am cel puţin o ieşire la o plajă cu vedere la nişte ape albastre-albastre ca astea:

Ape albastre

Ape albastre

Nu ştiu încă unde-o fi să plec, nu ştiu încă dacă o să fie Grecia sau Vama Veche, ştiu că înclin spre prima variantă🙂 .

Şi toate astea pentru că iarna asta care nu se mai termină (că eu ca pe o iarnă o asimilez), m-a făcut posac, fără chef, fără zvâc şi cam ursuz. Chiar azi m-am văzut cu cineva care m-a întrebat de ce arăt aşa supărat. Nu eram supărat dintr-un motiv anume, numai că aşa de mult mă apasă prostia asta de vreme încât n-o mai vreau!😡

Eu am cam răspuns în întrebarea din titlu, acum e rândul vostru! Hai, curaj!🙂