“Bună! Ce faci?” Este un film delicios! Şi românesc pe deasupra!

Este un film despre un cuplu normal, de vreo patruzeci şi ceva de ani, dintr-o ţară normală, cu o viaţă normală. Totul se complică în momentul în care obişnuinţa sau plictiseala din cuplu îi împinge pe cei doi protagonişti – Gabriel (Ionel Mihăilescu) şi Gabriela (Dana Voicu) – să rupă această monotonie a vieţii lor prin accesarea unui portal de chat online.

Din acel moment viaţa lor devine dependentă de cel pe care fiecare l-a întâlnit acolo şi care din întâmplare/accident este celălalt. Şi mai ales din momentul în care fiecare se îndrăgosteşte de celălalt, dar online, fără să ştie, evident că cel cu care discută pe chat este cel de care s-a plictisit acasă! Evident că acasă comportamentul fiecăruia faţă de celălalt se schimbă, lucru amplificat de faptul că fiecare îl surprinde pe celălalt pe stradă cu altcineva, (colega de serviciu, respectiv un client), cu care însă nici unul nu a dezvoltat o relaţie.

În ecuaţia vieţii lor există şi un copil, un băiat de 18 ani cu care hormonii se joacă aprig şi care până la urmă, după numeroase aventuri fără rost, se îndrăgosteşte de tocilara liceului pe care o cucereşte începând să înveţe şi ajungând împreună cu ea la olimpiada de fizică (recunosc, asta a fost cam trasă de păr…🙂 ).

Având acest scenariu, un montaj foarte inspirat, o regie foarte bună  zic eu la un film românesc nou, un aşa spectacol îţi face ziua!

Apare o idee regizorală nouă prin care gândurile celor doi, atunci când nu sunt pe chat împreună, sunt scrise pe ecran sugerându-ne astfel gânduri care altfel, prin film, sunt greu de inserat.

E un film de văzut, pe mine şi pe Ciupercutza ne-a entuziasmat. Am apreciat că nu am văzut iarăşi un film românesc în care să ni se spună despre Revoluţie sau comunişti.

Am sesizat de asemenea că se încearcă inducerea ideii promovate în filmele americane conform căreia divorţul nu ar trebui să fie atât de dramatic tratat în viaţă.

Spune multe filmul ăsta, e foarte îngrijit făcut, ar fi putut să fie în orice limbă, s-ar fi putut desfăşura în orice ţară de pe Mapamond şi asta e lucru mare. Faptul că decorurile sunt relativ neutre şi că nu sugerează mai mult decât trebuie e remarcabil.

E totodată un film la care se râde copios şi cu inima deschisă, râdem de mărunţimile din viaţa lor pe care în mod inconştient le atribuim şi vieţilor noatre, nu?

Mi-a plăcut şi vi-l recomand, mergeţi să-l vedeţi!

Week-end însorit!🙂