Am tot văzut zilele astea diverse declaraţii mai mult sau mai puţin oficiale din partea unor oameni care puneau la zid presa tabloidă. Şi în care ei înşişi mărturiseau că nu se mai pot uita la canalele TV care abundă în ştiri/emisiuni de tip tabloid. Şi în care aceiaşi oameni declarau că preferă canalele de genul Discovery în detrimentul celorlalte.

Nu ştiu dacă nu cumva vorbeau de Spice când ziceau de Discovery (în ideea că oricine merge la un punct al RDS sau UPC, vrea Spice şi îi e ruşine să spună, aruncă aşa, ca din întâmplare formula: “vreau pachetul ăla cu toate Dicovery-urile, doamnă!”).

De ce spun asta? Aseară am butonat până am ajuns la o emisiune pe Discovery Science. Super emisiune, ceva cu nişte ingineri care se luptă cu stihiile şi deadline-ul în intenţia de a construi o nouă secţiune a aeroportului JFK din New York. După care am ajuns pe Nat Geo Wild unde am rămas până seara târziu alături de un tip care a ţinut să arate lumii întregi că rechinii nu au nimic cu oamenii, pentru aceasta înotând în trei rânduri câte 30 de ore fără întrerupere printre exemplare magnifice din marele alb.

Reportajele, ambele, făcute la super meserie, aşa cum posturile respective ne-au obişnuit. Ce m-a îndemnat să scriu acest post? Faptul ca am observat cu mirare că la nici unul dintre ele nu au apărut reclamele cu care ne-am obişnuit deja. De fapt doar la unul, la Wild parcă, a fost de vreo două ori reclama cu “cele mai mari bomboane cu rom din lume”. Păi şi care e problema?! – vă veţi întreba voi. Problema este că lipsa reclamelor indică un număr scăzut al audienţelor, lucru luat în calcul de agenţiile din domeniu.

Aşa că, cei care îşi clamează peste tot dezgustul faţă de tabloid au două alternative: ori mint, ori sunt pe Spice!😛