Am fost aseară la piesa Pluralul englezesc, jucată pe scena Teatrului de Operetă Ion Dacian…

Sunt un entuziast spectator de teatru, îmi place să merg cât mai des la teatru, dar aseară am simţit un gust amar de-a lungul întregului spectacol. Nu-mi dau seama nici acum dacă treducerea a fost proastă, dacă eu am fost prea exigent (veneam după piesa Livada de Vişini a lui Cehov magistral jucată la Naţional şi pe care o văzusem vineri).

Distribuţia la Pluralul englezesc recomandă piesa ca pe una reuşită, Ion Dichiseanu, Cezara Dafinescu sau Constantin Cotimanis fiind capete de afiş în această argumentare.

Am vrut să plec de vreo două ori, lucru care nu mi s-a mai întâmplat niciodată de la o piesă de teatru. Şi cum Dumnezeu să nu vrei să pleci când încerci să îţi dai seama de un comic de limbaj la care actorii râd şi îţi dai seama că ei ştiind ce a vrut să zică autorul ar râde?! Dar traducerea a pierdut sensul poantei şi tu te trezeşti că te întrebi de ce râd ăia!

Spectacolul îţi dă senzaţia de lipsă de profesionalism şi banalitate de la cap la coadă. Cu alte cuvinte diletantism. În primele 20 de minute aştepţi să se lege prima replică memorabilă, după care te consolezi că poate nu durează mult!

Dar el durează! E în 3 acte! E vorba despre 3 familii, piesa se petrece în bucătăria fiecărei familii, un act per bucătărie. Intenţia de a ne trimite cu gândul la bucătăria vieţii intime a cuplului-gazdă e frivolă, fără substanţă, sau aşa a ajuns la mine.

Cele trei cupluri trec prin momente diferite în viaţă şi ajung să se minuneze de ce viaţă naşpa au ceilalţi. Şi-uite aşa o suportăm pe Cezara Dafinescu jucând o femeie uşoară şi cu patima băuturii, rol care nu-i iese deloc, aşa îl vedem pe Cotimanis jucând un arhitect ratat şi care aleargă din floare în floare prin tot oraşul şi care are acasă o nevastă nevrotică şi plictisitoare.

Nimic deosebit pe scenă faţă de cuvintele banale pe care le-am înşirat eu în descrierea piesei. Te aştepţi să te pună pe gânduri, dar cum Doamne să te pună pe gânduri o piesă care la apogeul plictisului aruncă în scenă cireaşa de pe tort: Dansul Pinguinului!!!!!!!!!!!!!!!

Am crezut că nu-i adevărat! Am crezut că sala o să-i scoată în fluierături de pe scenă! Dar nu!

Că aici a fost declicul! Aici mi-am dat seama că de fapt nu mă aflu în locul potrivit! Sala nu era compusă din public de teatru autentic oameni buni! Era compusă din spectatori de condiţie intelectuală medie, din oameni care au venit la spectacol ca la circ (“ce ne-am mai râs, fată!”), din lume cu grad de educaţie sub glezna broaştei!

Nu ai cum să faci aşa ceva într-un spectacol de ţinută, nu ai cum să pui manele (că melodia cu pinguinul e aproape manea) într-un teatru!

Există limite!

La Pluralul englezesc ele au fost violate cu brutalitate.

NU MERGEŢI LA ACEST SPECTACOL, VĂ CONJUR!

Advertisements