M-am apucat de un lucru pe care îl tot amân fără rost de câţiva ani: refacerea danturii…

Am de făcut “doar” câteva extracţii, câteva implanturi şi o să am dantură de Hollywood!

Înarmat cu ideea că tot răul e spre bine, m-am prezentat aseară la programarea pe care o fixasem de o săptămână. Amicul meu dentistul era spre sfârşitul programului său normal, pentru mine pregătise o şedinţă specială la un prieten al lui implantolog pe undeva pe Cantemir. Am purces amândoi într-acolo.

Eu îl tot descoseam pe drum (aşa, dezinteresat, de dragul dialogului, nu de frică :)) ce o să-mi facă ei doi acolo. Omul îmi spune că el are în plan să-mi facă toate extracţiile şi toate implanturile într-o şedinţă… Eu am râs, n-am zis nimica…😀

Ajungem la implantolog, omul ca la 40 de ani aşa, un tip super, cu vreo 3000 de implanturi la activ (cică e foarte mult)! Se uită pe radiografiile existente, mă mai trimite să fac una la centrul ăla de pe Coposu (cred că oricine a trecut pe la un stomatolog în Bucureşti şi-a făcut radiografiile acolo).

Mă întorc plin de avânt cu radiografia şi începe orgia. Mă întind pe scaunul fermecat, creează câmp steril (adică mă învelesc cu o chestie sterilă dintr-un fel de hârtie). Pe faţă îmi aştern şi acolo un fel de şerveţel cu un orificiu în dreptul gurii doar (în felul ăsta n-am văzut ce fac ei în gura mea şi cu ce minunăţii de scule, dălţi, cleşti, etc.). Toată treaba (o extracţie şi un implant în locul extracţiei) durează fix o oră. De durut m-a durut un pic doar la final când au înşurubat implantul în os (cică e normal)!

Acum când scriu, la 14 ore după eveniment, nu mai am decât o durere surdă dar suportabilă, semn al vindecării. Nu mi-e frică de dentişti, adică dacă mă amorţesc pot să lucreze liniştiţi, dar gândindu-mă că de miercuri într-una o s-o iau de la capăt cu ce a mai rămas, îmi aduc aminte de cântecul lui Andrieş:

Dar asta e, scopul scuză mijloacele, tot răul spre bine, curaj găină că te tai, etc!🙂 Vouă vă e frică de dentist?