Am mers miercuri seara, la invitaţia lui fratello, la spectacolul TNB Dineu cu proşti.

Am reîntâlnit o sală mare a Teatrului Naţional plină ochi, s-a stat şi în picioare.

Am înţeles că pentru toate spectacolele de la TNB e coadă la bilete sâmbăta dimineaţa până sus la bariera de la parcarea ce dă spre Bulevardul Carol I. E coadă ca pe vremea lu’ împuşcatu’ la lapte…

Am avut locuri bune, undeva între avocatul lui Cioacă şi Ion Caramitru (acesta din urmă semnând şi regia spectacolului), mulţam fratello, să ne mai iei! :)

Piesa a fost nemaipomenită, o comedie savuroasă semnată Francis Weber, ecranizată în 1998 în Franţa sub numele “Le dîner de cons” şi care la momentul la care scriu are o meritorie notă de 7,7 pe IMDB.

Ritmul scenariului este alert, ai parte de surprize, răsturnări de situaţie sau complicări ale unor situaţii deja complicate cum de mult nu am mai avut parte să văd pe ecran sau la teatru.

Distribuţia este aleasă pe sprânceană, rolurile principale fiind asigurate de Horaţiu Mălăele şi Şerban Georgescu. Ceilalţi protagonişti, de la Medeea Marinescu până la Alexandru Bindea par că sunt “de-acolo”, ai senzaţia că pentru ei s-au scris rolurile respective.

Mergeţi să vedeţi, nu vreau să vă spun mai mult, piesa asta este o adevărată cură de râs, ieşiţi cu dureri de maxilare de atâta râs, te mai face să uiţi de Şorici, Tobe şi alte minuni vânătoreşti de acest gen din istoria contemporană a patriei noastre.