Inaugurez cu postul ăsta o categorie de activităţi tare dragă sufletului meu: “Teatru şi film”.

Fac asta mai ales pentru că în ultima vreme ne-am făcut rău de cap în această direcţie.

Astfel, începând cu Flori, Filme, Fete sau Băieţi de la Teatrul Act, unde am văzut un spectacol minunat regizat de Mimi Brănescu într-o sală mică dar plină de spirit, mergând până la Elling de la Teatrul de Comedie, unde am văzut un Vizante inspirat cum numai în Războiul de Independenţă cred că am văzut şi fiind azi în aşteptarea premierei spectacolului Dineu cu proşti de la TNB unde am ajuns prin amabilitatea lui fratello, cred sincer şi fericit că ne-am făcut de cap. Şi asta e doar în domeniul teatrului.

Pentru că, deşi anul ăsta nu am avut aşa noroc de filme bune ca în anul trecut spre exemplu, tot am de înşirat de la mijlocul lui octombrie până acum câteva filme: Eat Pray Love, The Social Network, Wall Street 2, Medalia de onoare, Due Date, You Again şi cu voia dumneavoastră ultimul pe listă (care oricum a fost aleatorie): SAW 3D!😀.

Am pentru fiecare câte o vorbă de spus, nu voi insista prea tare pe amănunte, aşa că:

Eat Pray Love: a insistat Ciupercutza să-l vedem ca să fiu sincer, dar, ca să fiu la fel de sincer, mi-a plăcut, deşi cineva pe Twitter spunea că mai bine s-ar fi numit “I’m boring!” :)) În afară de latura motivaţională sunt experienţe de viaţă foarte plăcut tratate (pentru că filmul e inspirat dintr-o carte de mare succes care la rândul său descrie o experienţă reală de viaţă – asta tot de la Ciupercutza o ştiu! :P);

The Social Network: istoria reţelei de socializare Facebook aşa cum s-a scris ea, un film destul de obiectiv având totuşi în vedere că abundă de reclamă subliminală, dacă nu a fost produs chiar la comanda Facebook. Reiese din film că Mark Zuckerberg e totuşi un puşti minune al programării pe de-o parte, dar şi că ideea efectivă a ceea ce e astăzi Facebook nu a fost a lui şi că el a cam furat-o de la nişte băieţi… This is America, the fastest always win!

Wall Street 2: neaşteptat de bun pentru o parte a doua sau pentru un “va urma”! La ăsta am insistat eu să mergem, Michael Douglas e superfain, acţiunea filmului e alertă, e un film curat, cu un montaj al imaginii fără cusur, făcut în noua tehnologie 4K (o imagine de 4 ori mai clară decât imaginea redată în HD!!!). Un film de văzut, despre criza economică prin care trece lumea la ora actuală şi despre greşelile făcute de oameni anterior crizei, dintre toate una fiind identificată ca fiind cea mai gravă şi mai răspândită indiferent de situaţia socială a oamenilor: LĂCOMIA…

Medalia de onoare: un film românesc despre viaţa lui Ion (Victor Rebengiuc), evident magistral jucat de marele actor, în nebunia anilor imediat următori Revoluţiei. Stai, te uiţi, te miri că totul e atât de real, că omul ăla de 75 de ani care a făcut al Doilea Război Mondial are hachiţele şi fixurile oamenilor de vârsta lui care nu îşi mai găsesc locul în societatea asta sucită, fără valori, pusă pe căpătuială şi superficială, şi îţi dai seama de drama acestor oameni, dramă care se desfăşoară în apartamentele lor uitate de lume şi de copii, vizitate doar de poştaş în ziua pensiei şi de administrator în ziua încasării întreţinerii. A little sad still…

Due Date: un film uşurel regizat şi produs de cei care au produs una dintre cele mai spumoase comedii a ultimilor ani: The Hangover. De data asta nu le-a mai ieşit ca acolo, deşi Robert Downey Jr. e impecabil. E o mică satiră amară a societăţii americane şi a cutumelor ei de zi cu zi, de la interdicţia de a pronunţa cuvântul “bombă” într-un avion (chiar dacă-l pronunţi fără să ai intenţii criminalo-teroriste rişti să primeşti interdicţie un an pe orice înseamnă avion în State), până la situaţii mici în aparenţă (precum pierderea unui portofel cu carduri şi celelalte acte, lucru care poate însemna că dispari ca persoană practic). În film joacă şi Zach Galifianakis, grăsanul aiurit care a jucat şi în The Hangover, şi care, ca şi acolo, e responsabil cu toate încurcăturile pe care o minte puţină şi candidă le poate genera.

You Again: la ăsta am mers la noroc, am auzit de el de pe un blog şi am mers mai ales datorită distribuţiei: Jamie Lee Curtis, Sigourney Weaver,Victor Garber. Nu că m-am înşelat, mai ales primele două au dat totul ca nişte actriţe adevărate ce sunt, însă scenariul despre viaţa de colegiu şi despre ce se întâmplă acolo e fooooarte fumat deja în filmografia americană. Cred că după American Pie nu mai poţi să-ţi permiţi să încerci sa mai faci aşa ceva măcar.

SAW 3D: partea a şaptea a seriei SAW, o serie la superlativ din punctul de vedere al calităţii şi al iubitorilor filmelor cu adevărat horror. E evident plin de sânge pe pereţi, capete tăiate & stuff, foarte violent, dar care detaşat fiind privit a fost îngrijit făcut, au reuşit să ţină trena sus din punct de vedere al scenariului (totuşi e al şaptelea film al seriei, nu-i uşor), mie mi se pare că au lăsat chiar loc de partea a opta, însă consider că la ce posibilităţi îţi dă tehnologia 3D se putea mai mult. Pot să privesc un astfel de film din punct de vedere realist şi să nu mă bestializez sau să mă desensibilizez privindu-l, drept pentru care cred că nota 6 pe care o are in acest moment pe IMDB e ori prea mică ori reflectă mai degrabă faptul că s-a aşteptat mai mult de la el…

Gata!

Aşa-i că ne-am făcut de cap? Şi, cum am zis, ne mai facem! Şi nu v-am spus aici despre concertul Damian Drăghici de la Sala Palatului unde am ajuns invitaţi fiind de Corina Georgescu, pentru care îi mulţumim şi pe această cale!