Am fost luni seară la concertul Cesariei Evora.

Am ajuns destul de la limită, Sala Palatului se umpluse binişor. A venit ora oficială de începere (20:00), sala plină ochi a început să fremete a nerăbdare. Pe la şi douăzeci, după apariţia membrilor formaţiei de acompaniament, a apărut şi ea.

A început frumos, cu melodii antrenante şi vocea ei inconfundabilă. Am încercat o fotografie cu telefonul, n-a ieşit mare lucru, e tot ce am reuşit, pentru că în scurtă vreme au început să alerge agenţii de ordine în toate direcţiile rugând frumos pe toată lumea să se abţină de la poze/filme:

Cezaria Evora

Cezaria Evora

Playlist-ul a fost ales foarte bine, formaţia ei, compusă din 8 muzicieni aleşi cred pe sprânceană (2 percuţionişti, un violonist, un saxofonist/trompetist, o chitară solo, o chitară bass, un pianist şi o chitară din aceea mică, specifică trupelor sud-americane).

Totul părea să meargă bine, până a început să se întrezărească “dezastrul”: pe diva desculţă a trădat-o vocea!😦 A tuşit întâi puţin, aproape imperceptibil, apoi din ce în ce mai des, ajungând să întrerupă melodiile de-a binelea! A încercat să ia o pauză, in timpul ăsta în locul ei a cântat un tip care era în backing vocal-ul ei, orb, cu o voce surprinzătoare şi foarte diferită de normal (în bine).

În timp ce el a cântat, ea s-a aşezat cumva în spatele lui, pe scenă, şi…şi-a aprins o ţigară!!! Un Marlboro roşu, deci una tare! A reintrat, a cântat Besame Mucho, i-a ieşit (!), deja lumea în public şuşotea râzând: “Cine zicea că ţigara nu face bine?!”. Apoi a început sfârşitul: din ce în ce mai multe poticneli, a început să întrerupă melodia la câteva secunde, de fiecare dată reîncercând ambiţios să reia cu un zâmbet forţat pe buze…

M-au încercat sentimente de milă/jenă/compătimire/frustrare, toate în acelaşi moment… Concertul a durat cam o oră jumătate cu tot cu bis-uri (la bis, după ce a revenit din culise, parcă îşi revenise iar!).

Nu ştiu, am întrebat şi în jur, ce e oare mai bine: să te retragi în glorie, sau să mori pe scenă, indiferent de cum ai ajuns să cânţi? Oricum nu mi-a părut rău că am mers la concert, e clar că vocea ei inconfundabilă nu va mai putea cânta la nivel de turnee multă vreme.

Poate chiar am avut prilejul (neşansa?) să asist la cântecul unei lebede…negre. Trist!