De miercuri n-am mai scris nimic. Am avut idei, aveam ce scrie, nu prea am avut timp. Incerc acum într-o fereastră de timp şi blog să recuperez.

Aşadar am avut Stella Artois World Draught Masters vineri. Am fost acolo la invitaţia lui Manafu, căruia îi mulţumesc, şi a Ruxandrei Avram, o prietenă care făcea parte din tabăra organizatorilor (căreia îi mulţumesc, de asemenea). Evenimentul în care s-a premiat cel mai îndemânatic barman la turnarea în pahar a berii Stella Artois a ieşit fain, a fost lume bună, bloggeri (am avut prilejul să-i cunosc live pe capii blogosferei româneşti: Arhi, Piticu, Chinezu, Manafu), jurnalişti, lume din branşă, ş.a.m.d.. Invitatul special al serii, Viorel Copolovici, a încântat privitorii cu niscaiva propuneri de gustări ce se pretează la bere. Deja la ce face Viorel nu mai am adjective de mult, mie de fiecare dată când mănânc la el (şi o fac destul de des) îmi vine să spun acelaşi lucru: găteşte emoţionant de bine!… Cea care a câştigat acest concurs al Ritualului de Turnare a Berii în 9 Paşi (Nicoleta Tănase de la Wite Horse), va reprezenta România la Londra în finala mondială a concursului.

Apoi, tot vineri, a fost greva poliţiştilor. Nu despre asta vreau să scriu, cine mă cunoaşte ştie că nu mă omor după apartenenţe politice, însă această grevă a fost catalizatorul unor întâmplări profund anormale dacă stăm să ne gândim la nivelul la care s-a ajuns. Este vorba despre decizia unilaterală a preşedintelui de a renunţa la serviciile Poliţiei şi Jandarmeriei în vizitele sale de lucru prin oraş sau prin ţară!!! Adică, rezumând în câteva cuvinte populare, preşedintele a adoptat împotriva poliţiştilor care l-au “deranjat” cu greva replica “Ba p-a mă-tii!” Nu am ce comenta la aşa ceva, în mod normal de la un om ce se presupune că ar trebui să conducă o ţară te aştepţi la mai mult. Sau poate totul a fost o faţadă pentru a-l obliga pe Blaga, ministrul de interne, să-şi dea demisia “de onoare”? E ca în bancul cu bicicleta şi mitraliera: nu şi-a dat-o, i-a fost cerută. Şi în cazul ăsta întreb: care onoare?!

Tot vineri, Orange România a lansat pe piaţa autohtonă ultimul telefon de la Apple, iPhone4. Vreau să-mi iau, mi s-a pus pata, am mers la un Orange Store şi am primit un răspuns neplăcut: nu mai sunt în stoc, puneţi-vă şi dumneavoastră pe lista de aşteptare (care probabil e interminabilă) şi vă contactăm noi. Am reacţionat surprins că o firmă precum Apple nu a avut atâta cap să facă un sondaj al pieţei pentru a afla cam câte terminale vrea consumatorul român (care e mare amator de gadgeturi, asta e clar), însă fata de la desk mi-a zâmbit complice şi mi-a spus: “” E, e mişcare de marketing asta domnu’, vor să vă facă să îl vreţi şi ştiu că cu cât aşteptaţi mai mult să îl primiţi, cu atât îl veţi dori mai mult!” Adică faza cu “stoc epuizat” e vrajă, totul a trecut pe seama creierilor noştri de cumpărători avizi de telefoane, de parcă nu oricum rupeau la cifra de unităţi vândute versus aşteptări…

Gata cu vineri, sâmbătă a fost mai de relax, am ieşit “decât” câteva ore prin Bucureştiul vechi la o bere cu amicii mei buni. N-am ieşit la Let’s Do It Romania, recunosc, îmi fac mea culpa, dar ar fi fost puţin dificil să fac asta, n-am avut echipă şi cum n-am nici maşină e greu să îţi faci echipă pe maşina altuia… Am înţeles c-a ieşit bine, evident era loc de mai bine, faza nasoală e că oamenii aia chiar au muncit şi deşi ei au fost 100.000 sau 200.000 cum zic sursele, au rămas în case, în afară de cei ca mine, şi principalii furnizori de obiect al muncii pentru această campanie, ceea ce e cel mai grav…

Duminică m-am “cultivat”: după un prânz şi un cheese cake la Viorel, am mers să văd Resident Evil în 3D… Din tot filmul mi-a plăcut cel mai mult modul în care a îmbatrânit Mila Jovovich. Ucrainianca arată la 35 de ani foarte bine, cu condiţia fizică e la zi, toată stima! Filmul a fost d-ăla din ciclul “cu sânge pe pereţi”, dar a mers. Oricum nu mi-am făcut mari speranţe, sau poate în sufletul meu speram să nu fie prea tare, aştept cu înfrigurare SAW 3D de Halloween…!😀

Duminică seară mă întreba Ciupercutza când a trecut weekendul, ca atunci când ai făcut multe şi îţi aduci aminte că weekendul e şi pentru odihnă… Ne-am odihinit activ darling!🙂

PS: Imediat ce am terminat de scris postul a picat netul, am schimbat conexiunea (că am două) şi reintrând am văzut că, deşi îi dădusem Publish nu apărea!!! Noroc că l-am găsit in drafturi!!! Şi acum mă trec apele!!!