Nu am reusit pana la ora asta sa imi spun parerea despre concertul Guns de aseara, o fac acum la liniuţă, inginereşte, pe pro şi “contre”:

Aşadar pro-uri:

– a fost un concert aşteptat de mult şi de mulţi, nu era de pierdut sau de plecat la jumate dacă tot ai ajuns la Romexpo;
– au cântat majoritatea melodiilor adolescenţei mele;
– m-am simţit bine fiind cu prieteni buni sau revăzând întâmplător prieteni vechi în public;
– am cântat şi eu şi cei din jur uitând că am aşteptat atâta;
– am mâncat mici, am băut bere, am râs, ne-am distrat, practic ne-am destins, oare nu şi d-aia mergi la un concert?
– Axl, chiar dacă nu mai are vocea de-odată, a demonstrat că totuşi a avut bune intenţii, a dus concertul, cu mijloacele pe care le mai are, peste durata aşteptată de mulţi, a transformat steagul-simbol al Revoluţiei din ’89 într-un poncho inedit, gest bine primit de public;
– Dizzy a aratat ştiinţă de muzică, dar asta nu a făcut decât să ducem dorul trupei în componenţa iniţială;
– a fost lume multă, unii spun 10.000, alţii 20.000, important e că, deşi mulţi au plecat după jumătate de oră de la startul concertului, mulţi din cei rămaşi au fost dintre cei care au, ca mine, şi pro-uri între părerile lor despre acest concert;
– trupa din deschidere a sunat surprinzător de bine, dacă reuşesc să se desprindă de postura de openband mai au o şansă;
– la capitolul jetoane, fluidizare de cozi la bere sau mici organizatorii au luat notă de trecere.

“Contre”:

– Concertul era anunţat la ora 20:30, a început la 22:20;
– Vocea lui Axl a sunat cumplit la început cel puţin, pe măsură ce a trecut timpul parcă şi-a mai revenit;
– Sonorizarea şi scena au fost de proporţiile unei serbări câmpeneşti, nici nu vreau măcar s-o compar cu ce-a fost la AC/DC…;
– Chitarele (armonie şi solo): uffff, unde eşti tu Slash să vezi ce s-a făcut cu melodiile, griff-urile şi acordurile care au făcut din trupa asta o legendă?! După ce că vocea lui Axl a sunat cum a sunat, chitarele, mai ales în solouri, au făcut praf, rând pe rând, melodiile şi nu reuşesc încă nici acum să-mi explic contraperformanţa! Am avut un moment când mi-am amintit cum sună bassistul cel nou de la Metallica (Robert Trujillo), cum nu strică el cu nimic piesele compuse înainte de venirea sa în trupă, şi cum, mai mult decât atât, le dă o notă personală savuroasă! Chiar Guns n-a avut de unde alege, cum să-ţi iei, ca trupă rock, un chitarist pe care-l cheamă DJ?!?!?!?!
– Luminile, scenografia, de 2 lei 50;
– Axl ne-a disperat cu schimbarea de costumaţie, (unii spun pe bloguri că ar fi fost răcit-mort), se poate, aşa s-ar mai justifica; Apropos de costumaţie, unul din chitarişti a ţinut morţiş să poarte joben, obiect vestimentar ce l-a făcut celebru pe Slash. Numai că, în afara faptului că nu era unul mare, înalt şi negru ca al lui Slash, ăsta era şi mai mic, precum o copie infidelă care nu e nici măcar de aceeaşi culoare şi scală!
– reacţia mea la primele melodii, când văzând că Axl arată de 68 nu de 48 de ani, şi că vocea lui e o umbră fină a vocii  inconfundabile de prin anii ’90 a fost: cum de nu-şi dau unii frate seama că sunt penibili şi nu renunţă?!
– nu înţeleg exact ce e cu revenirea asta. Ultimul album, Chinese Democracy, este mediocru după părerea mea, şi, mai mult, dacă nu aveau istoria pe care o au, nu cred că ar fi fost băgaţi măcar în seamă de topuri, darmite de organizatorii de concerte. O trupă ca cea pe care am văzut-o aseară nu ar fi avut nici măcar dreptul să viseze să deschidă un concert Guns în anii ’90! Trist, dar adevărat!

Ar mai fi lucruri mărunte, ideea e că dacă ai apucat să ajungi la aşa ceva era de preferat să rămâi, nu de alta, dar amintirile răscolite de melodiile alea meritau trăite!