Fain oraş Barcelona! 

Mi-a mers la inimă! 

E făcut precum Salonic sau New York cu străzi paralele tăiate de alte străzi paralele, perpendiculare pe ele. 
E mare, imens chiar, are de toate, are o stradă de promenadă superbă (La Rambla) unde oameni de tot soiul (de la turişti la bătrâni localnici de 80 de ani se plimbă de dimineaţa până seara). 

Lumea trăieşte foarte bine, au aer de oameni fără griji, dar îngrijoraţi. De ce se îngrijesc ei? De faptul că nu sunt lăsaţi să se despartă de Spania. De faptul că ei, Catalunya, nu sunt recunoscuţi ca stat! Şi pentru asta ies în stradă, cu căţel, cu purcel, 1.100.000 de oamenia!… Şi de la o asemenea desfăşurare de forţe nu se încurcă circulaţia! Nici de la vizionarea unui meci de fotbal în care se decide dacă Spania iese sau nu campioana lumii nu se blochează circulaţia în oraş! Ca român, am avut o mică problemă să asimilez chestia asta! Dup-aia, încercând să gândesc precum un om normal, a fost totul mai simplu. 

Pentru cineva încântat de shopping, Barcelona, ca multe oraşe mari din Spania, Italia, Franţa sau Olanda, are în luna iulie a fiecărui an desfăşurarea de superoferte materializate în reduceri ce duc o cămaşă la Zara sau H&M la 5 sau 7 euro. Drept pentru care, dacă te saturi de plajă, plimbări sau vizite la obiective, ai ce face! Dar atenţie, nu o face duminica, în Barcelona nu e deschis nici un magazin serios duminica. Un singur centru comercial, în port, lângă Rambla del Mar (adică în portul nou), este deschis pentru shopping duminica şi ăsta este full de cumpărători întârziaţi sau neavizaţi. 

Apropos de vizitele la obiectivele turistice, Barcelona, ca şi Milano, Istambul sau alte capitale ce se hrănesc la greu din turism, au acel sistem de City Bus care îţi permite, contra unei sume, să vezi dintr-un autobuz decapotabil tot ce e de văzut, şi să poţi să coborî unde vrei pentru a vizita, urmând ca pentru acelaşi bilet să îţi continui vizitarea oraşului cu alt autobuz al aceleiaşi companii.

Revenind la impresii, oraşul are de toate: lume pestriţă, străzi largi, restaurante pentru toate gusturile şi buzunarele, o plajă lată şi lungă, obiective turistice multe: 

Plaja inaugurată cu prilejul Olimpiadei de vară şi pentru care s-a dragat nisip din larg (în fotografie este surprinsă cam o treime din lungimea ei!):

Plaja Barceloneta

Plaja Barceloneta

Un port special pentru iachturi ocupat până la refuz de minuni costisitoare:

Parcare iachturi

Parcare iachturi

Parcul Guell:

Parc Guell

Parc Guell

Salamandra lui Gaudi din Parcul Guell

Salamandra lui Gaudi din Parcul Guell

Renumita Sagrada Familia a lui Gaudi, care n-a fost terminată de acesta şi ale cărei planuri nu au ajuns în contemporaneitate, drept pentru care specificata contemporaneitate a încercat să continue munca maestrului facând asta printr-o adjudecare a lucrărilor către o firmă care nu era tocmai calificată pentru aşa ceva, iar rezultatele se văd şi sunt detestate de barcelonezul de rând:

Fatada noua Sagrada Familia

Fatada noua Sagrada Familia

Fatada Sagrada Familia in viziunea lui Gaudi

Fatada Sagrada Familia in viziunea lui Gaudi

Stadionul echipei FC Barcelona, care a fost transformat de o echipă de marketing capabilă într-o adevarată mină de aur, aducătoare de venituri din te-miri-ce. Terenul, ca şi stadionul sunt impecabile. Din tribune, de oriunde te-ai afla, vezi tot terenul perfect, au un cult pentru istoria şi performanţa lor foarte bine pus la punct, dar recunosc şi că, de exemplu, meciul pierdut în faţa Stelei în finala Cupei Campionilor din 1986 a fost una dintre cele mai negre întâmplări din istoria lor…!

"Mas que un club" de la nivelul terenului

"Mas que un club" de la nivelul terenului

Terenul vazut de pe scaunul cel mai de sus de la tribuna 1

Terenul vazut de pe scaunul cel mai de sus de la tribuna 1

Una dintre cele mai negre seri din istoria clubului - infrangerea suferita in fata Stelei

Una dintre cele mai negre seri din istoria clubului - infrangerea suferita in fata Stelei

…şi nu în ultimul rând, La Rambla, strada principală de promenadă a omului de rând de prin partea locului, dar şi aspirator pentru turiştii (enorm de mulţi) veniţi din toate părţile lumii:

Scissors man pe Rambla

Scissors man pe Rambla

Personaj pe Rambla

Personaj pe Rambla

O prietenă m-a rugat să fac un clasament al capitalelor văzute de mine până acum: aş situa Barcelona undeva după Paris şi înainte de Roma. Dar asta aş face-o eu.

Totodată mi-a lasat o impresie bună mâncarea de acolo. Nu poţi merge la Barcelona fără să mănânci o paella sau fără să bei o sangria. Dar trebuie sa ştii unde sa faci asta, pentru că, aşa cum e la latini, ţi se poate întâmpla să te alegi cu o toxiinfecţie de toata povestea… Deci, mâncaţi paella şi beţi sangria în port, pe acolo pe unde sunt parcate iachturile, eu aşa am făcut, şi uite ce-a rămas:

Paella epuizata

Paella epuizata

Nu am stat mult în Barcelona, dar mi-a fost oarecum suficient să văd că e un oraş fooooooarte liber şi libertin: e gayfriendly, poate foarte gayfriendly, este permis consumul şi detinerea de cantităţi mici de marijuana sau alte asemenea, este totodată foarte uşor de asimilat şi de simpatizat de către oameni de diferite religii, orientări şi concepţii.

Parerea mea personala este că femeile din Barcelona, precum şi bărbaţii de acolo nu sunt oameni frumoşi, ba din contră, cam urâţei… În ciuda acestui lucru, copii lor sunt foarte frumoşi…! Să-mi explice cineva asta, please!

Ce mi-a atras de asemenea atenţia este că în restaurantele cu diferite specificităţi (japoneze, chinezesti, siriene, turceşti) eşti servit de oameni de naţioanalitatea respectivă, ceea ce la noi…

De asemenea, străzile, mii la număr cred, care sunt mici şi pe care, dacă în Bucuresti ar exista, eu unul nu m-aş aventura, par şi sunt destul de sigure şi pline de restaurante de diferite feluri unde poţi intra şi mânca aproape fără teama de a greşi.

De asemenea, oraşul este foarte bine administrat, organizat, curăţat etc… Dacă a doua zi după demonstraţia celor 1.100.000 de oameni nu părea că ar fi trecut nimic pe acolo, în condiţiile în care asta ar însemna că au fost la demonstraţie jumătate din locuitorii Bucureştiului…!

Transportul în comun merge brici, metroul şi autobuzele au programul de venire afişat pe afişaje electronice în toate staţiile, şi acest program este sfânt!

Pentru un om care vine prima oara acolo, indiferent că ajunge pe calea aerului sau altfel, totul este foarte logic, uşor de accesat, usor de înţeles, asa cum şade bine oricărui oraş care scoate venituri imense din turism, şi care face din turism principala sursă de venit a unei zone destul de întinse din punct de vedere geografic.

Nu ştiu dacă aş mai putea adăuga multe, poate doar detalii referitoare la costuri. Este scumpă viaţa de turist în Barcelona, nu la fel de scumpa ca la Paris, şi poate, la ce nivel de calitate îţi este oferită este relativ similară cu cea din Bucureşti. Spun asta pentru că, dacă în Bucureşti nu prea găseşti hoteluri ok sub 60 de euro camera pe noapte, acolo poţi găsi şi la 50 de euro camera pe noapte. De asemenea, o masă îmbelşugată în port, acolo unde spuneam că mănânci bine şi sigur se duce cam la 20-30 de euro de persoană în condiţiile în care totul este proaspăt şi nu ţi-e frică de ceea ce urmează să mănânci sau să bei.

Astea ar fi primele impresii la cald, aş mai avea poate, dar nu s-au sedimentat, drept pentru care vă invit să speraţi la o continuare…!🙂